Soarta referendumului pentru unificarea localităţilor Oradea şi Sînmartin va fi hotărâtă până la sfârşitul acestei săptămâni. Consiliul Local a aprobat marţi, în ultima şedinţă ordinară din actualul mandat, calendarul referendumului programat să se desfăşoare pe 5 iunie, simultan cu alegerile locale.

Hotărârea a fost luată în ciuda opoziţiei grupurilor PSD şi UDMR, care au votat "împotrivă" argumentând că, în condiţiile în care poziţia Biroului Electoral Central a fost că referendumul local nu se poate organiza simultan cu alegerile, nu există bază legală pentru organizarea consultării publice.

Consilierul local Adrian Stângă a fost cât se poate de clar: "Nu vom vota calendarul referendumului câtă vreme nu există bază legală pentru organizarea acestuia".

Primarul Ilie Bolojan a făcut însă un apel către consilierii locali să aprobe calendarul consultării publice, arătând că, în ciuda eşecului demersurilor făcute de municipalitate pe lângă Autoritatea Electorală Permanentă şi Biroul Electoral Municipal, există încă şanse ca referendumul să se desfăşoare în condiţii perfect legale.

"Am solicitat pe 27 aprilie Guvernului României promovarea unei ordonanţe de urgenţă, întrucât prin interzicerea organizării unui referendum autorităţilor locale li se încalcă autonomia locală", a declarat primarul.

Edilul speră că Guvernul va iniţia un OUG având în vedere că legislaţia în vigoare permite organizarea unui referendum naţional simultan cu orice formă de alegeri, iar interzicerea organizării unui referendum local ar însemna o dublă măsură.

"În condiţiile în care până în 12 mai Guvernul României nu va emite un OUG care să clarifice această situaţie, referendumul nu va avea loc", a spus primarul.

Edilul le-a cerut consilierilor să voteze calendarul referendumului pentru a economisi timp şi a nu fi nevoit să convoace peste trei zile încă o şedinţă extraordinară având ca punct unic pe ordinea de zi subiectul consultării publice.

Bolojan i-a asigurat pe consilieri că, în cazul în care modificarea legislativă nu va veni în timp util, va cere revocarea Hotărârii de Consiliul Local privind calendarul referendumului sau nici nu va mai fi nevoie, pentru că aceasta va fi atacată în contencios de către Instituţia Prefectului ca fiind nelegală.

Potrivit calendarului votat, campania electorală pentru referendum ar urma să înceapă pe 12 mai, iar consultarea publică ar urma să se desfăşoare pe 5 iunie între orele 7 şi 23.