Arhitectul Daniel Panait a fost reales săptămâna trecută, pentru încă 4 ani, la conducerea Ordinului Arhitecților Bihor, mandat în care vrea să demareze construcția unui sediu pentru organizație.
Proiectul va fi selectat prin concurs de arhitectură, așa cum Panait mărturisește că ar vrea să vadă mai des și în agenda Primăriei Oradea.
Totodată, specialistul vorbește despre presiunile imobiliare din Oradea și suburbii, amintindu-le oamenilor că, dacă regulile permit, orice casă ar putea deveni vecină cu un bloc. Costul dezvoltării...
Arhitecții vor sediu
- Ați câștigat un nou mandat de 4 ani în fruntea OAR Bihor. De ce credeți că v-au ales colegii?
- Cred că au văzut ce am făcut în cei 4 ani. A fost o mare diferență în felul în care colegii au putut să relaționeze cu Ordinul. Înainte puteai să suni la ușa filialei și nu era cine să-ți răspundă. Și cred că au fost mai vizibile bienalele de arhitectură organizate, evenimentele, parteneriatele, inclusiv cel recent, cu „Heritage in Design”. Dar, din păcate, destul de puțini dintre colegii mei participă la aceste evenimente.
- Ce vă propuneți să realizați în acest mandat?
- Proiectul principal va fi sediul. Nu e un proiect pentru un singur mandat, nu eu mă voi muta într-un sediu nou, ci un viitor președinte. Intenția este să cumpărăm o locație și să putem construi. Am vrea să facem un concurs de arhitectură dedicat membrilor filialei. Bineînțeles, președintele nu va participa. Va fi un șantier-școală pentru tinerii arhitecți și pentru studenți. Și aș vrea să facem o campanie pentru omul de rând, să înțeleagă ce poate să-i ceară unui arhitect, că acesta poate să-l însoțească până când se mută în casă, de multe ori și după aceea.
E „fațadism”, dar justificat
- Care sunt cele mai mari probleme ale Oradiei, din punct de vedere arhitectural și urbanistic: lipsa de viziune a autorităților, presiunile imobiliare, birocrația?...
- Presiunea imobiliară, de departe. Deocamdată, veniturile oamenilor nu se ridică la nivelul pieței imobiliare. E greu pentru o persoană ca mine să-și permită un credit pentru o locuință nouă de familie. Și mă gândesc că, dacă pentru mine e greu, pentru cei mai mulți dintre cetățeni e și mai greu. O altă problemă este că avem aeroportul așa aproape de oraș, avioanele survolează tot timpul, și se așteaptă foarte mult pentru avizele aeronautice. Acestea pot ține investiții în loc ani de zile.
- Dar ale Bihorului?
- În Bihor, Oradea este un pol de dezvoltare mai mare decât celelalte orașe, iar polarizarea către un singur centru lasă, inevitabil, restul zonelor fără posibilități economice reale. Un model sustenabil ar însemna mai mulți poli de dezvoltare distribuiți prin județ.
- Oradea este lăudată frecvent pentru restaurarea clădirilor istorice. Cât din această imagine este succes real și cât este doar „fațadism”?
- Putem să o privim ca „renovare de imagine”, dar este justificată. Oradea a început reabilitarea fațadelor centrului istoric doar de 10-15 ani și nu sunt nici fonduri disponibile pentru restaurări în profunzime, care costă mult mai mult. Inclusiv clădirea în care este sediul OAR (n.r. pe Vasile Alecsandri nr. 3) la stradă e făcută, în interior nu, și nici nu poate fi, pentru că locatarii nu au din ce. Dar lucrările care se fac sunt din ce în ce mai bune. Ce a lipsit în primii ani au fost constructorii care aveau competențe pentru intervenții pe patrimoniu.
- Cum vedeți dezvoltarea imobiliară a Oradiei din ultimii ani?
- Dezvoltatorii imobiliari, firește, caută profit, și nu putem avea așteptări ca ei să facă lucruri pentru comunitate. Dar nu în cartierele de blocuri din Oradea s-au făcut excese, ci în comunele din zona metropolitană, unde au fost construite suburbii ale orașului fără servicii, infrastructură. Sântandrei, Paleu, Felix, acolo s-au făcut marile greșeli. În Oradea, oamenii sunt nemulțumiți că orașul este tot timpul în șantier. Dar fără deranj, nu poți avea oportunități. Toți colegii mei cu copii mici se plâng că parcurile sunt toate deodată în lucrări. Din păcate, nu suntem un oraș atât de bogat încât să ne permitem să facem lucrările din fonduri proprii, etapizat. Atunci când ai oportunitatea, le faci.
- O nemulțumire frecventă este apariția blocurilor în zonele de case. Ce soluții au proprietarii de case?
- Densificarea nu este neapărat un lucru rău. Dacă apar blocuri, dar parterul are servicii destinate oamenilor, s-ar putea să crească calitatea vieții lor. Noi avem și o înțelegere un pic exagerată a proprietății și intimității, întotdeauna vecinii au mai puține drepturi decât noi. Acolo unde planurile urbanistice permit locurile colective, evident că sunt mai eficiente decât hectare de case cu parcele mici de terenuri. Oamenii ar vrea să nu se uite nimeni în curtea lor, dar acest gen de intimitate nu poate fi oferit pe termen lung. Densitatea este și motorul prosperității. Dar, când apar construcții mai mari, ele n-ar trebui să fie împrăștiate aiurea, ci să formeze nuclee care să poată oferi ceva comunității. Nici mie nu mi-ar plăcea să crească un bloc lângă casa pentru care m-am îndatorat o viață, pentru că mi-am făcut o imagine despre cum voi trăi acolo. Dar asta e o chestiune subiectivă. Administrația lucrează cu alți parametri, nu cu interesul individual al unui om.
„Arhitectul are influență, nu și putere”
- Ce părere aveți despre amenajarea zonelor publice din Oradea? Vă place cum arată orașul?
- În bună măsură, da. Oradea arată tot mai bine și lucrurile se fac din ce în ce mai bine.
- Nu aveți nimic de criticat?
- Clădirea pusă peste parcarea Independenței. Știu că este premiată și că, în general, lumea o apreciază, dar, din punctul meu de vedere, nu are delicatețea clădirilor din jur. E un obiect estetic eficient, dar parcă nu e locul ei acolo.
- Vi s-a reproșat că nu ați intervenit în problema reabilitării pietonalei Republicii, unde nu se reface modelul din comunism. E mai bine fără acele cercuri albe?
- Da. O copie nu are valoare proprie. Nu era cinstit nici pentru memoria și munca acelui arhitect. Mi se pare mai potrivit un model neutru al pavajului. Clădirile de pe Republicii sunt foarte frumoase, pavajul nu trebuie să concureze cu fațadele.
- Reacțiile au apărut în contextul alegerilor pentru conducerea OAR Bihor. Se „sapă” mult arhitecții între ei?
- Este o concurență poate mai acerbă decât între membrii altor profesii liberale. Cred că ține și de felul în care am fost educați. Am pornit cu mari așteptări, 6 ani de facultate ni s-a turnat în ureche că la creionul nostru stau foarte multe decizii și că vom fi oameni importanți, bogați și celebri. Realitatea nu e așa. Arhitectul are influență, dar nu are putere.
- OAR poate influența deciziile sau este doar o voce consultativă?
- Nu avem cum să fim mai mult decât consultativi. Poți să influențezi deciziile când faci efortul să-l cunoști pe om, să-ți dai seama ce vrea să obțină. Cei mai mulți dezvoltatori vor un preț pe metru pătrat, dar dacă poți să obții asta și să pui și ceva pentru comunitate, atunci se simte influența ta.
- În Comisia Zonală de la Cultură sunt proiecte blocate „gratuit”?
- În ultimii 2 ani, am fost observator de câteva ori și nu am văzut asta. Lumea nu este obișnuită să-și facă expertize, descărcare arheologică, pare că sunt lucruri inutile. De multe ori nici nu sunt puși în gardă că s-ar putea să fie nevoie de ele. Da, durează mult un proiect făcut în centrul istoric. Pentru un investitor sau pentru un arhitect poate fi rău, dar pentru comunitate poate că nu. E bine să cântărești sănătos ce pui într-un loc sensibil.
Oradea, mai prietenoasă decât alte orașe
- Dar despre clădirea construită între Palatul de Justiție și Barou, și ea contestată, ce credeți? Doar atât a putut tagma arhitecților locali?
- Vorbiți de tagmă ca și cum ar fi un grup omogen, dar nu este. Ca să vă răspund, nu mi se pare o intervenție fericită acolo, deloc. Pare o clădire specifică pentru anii 2000, postmodernistă, dar fără dialog cu locul. Nu trebuia să facă o clădire istoricizantă, dar trebuia mai mult.
- După toate proiectele de mobilitate și reabilitări din oraș, credeți că Oradea este un oraș prietenos cu locuitorii?
- Este mai prietenos decât altele. Am făcut pasaje, dar mobilitatea trebuie să fie și pentru pietoni, bicicliști și alte categorii de participanți la trafic. Sunt convins că se vor face lucruri în următorii ani, pentru că există o dorință a populației. Orice administrație va răspunde nevoilor, mai devreme sau mai târziu, că altfel oamenii nu îi vor da votul.
- Ce greșeli urbanistice nu ar mai trebui Oradea să repete?
- Mi-ar plăcea ca Oradea, de acum încolo, măcar o dată pe an, unul dintre proiectele majore să-l facă nu prin licitație, ci prin concurs. Noi fiind încă „prizonierii” fondurilor europene, e mai greu, dar măcar un proiect pe an ar trebui ales prin concurs de arhitectură.