Directorul Florin Nicoară de la Colegiul Gojdu a fost schimbat din funcție, la cererea șefului Inspectoratului Școlar Bihor, Virgil Blage, pe motiv că a pus orele de 40 de minute, pauzele de 5 minute și, o zi pe săptămână, se face școală online. Directorul demis se apără, spunând că prin asta limitează riscurile îmbolnăvirii cu Covid. Explicația e, însă, cam străvezie. Fix în cele 10 minute în plus să fie riscul mai mare de infectare? Exact în ziua în care elevii stau acasă să crescă pericolul apariției bolii?
Cred că mai degrabă ideea lui Nicoară a fost să-i menajeze pe profesori, ca să nu treacă brusc de la un program de pandemie într-unul cu motoarele în plin. Interesant este că, deși timpul de predare este mai redus, nimeni nu vorbește de o reducere corespunzătoare a salariilor dascălilor. Imaginați-vă cum ar reacționa un patron dacă angajații săi, în loc de 8 ore, ar lucra 6, dar ar cere același salariu.
Ei, și de aici s-a declanșat o întreagă campanie de susținere, foarte bine dirijată, a directorului proaspăt demis. Când revistei Familia i s-a luat ștampila, adepții stagnării s-au isterizat că dispare reperul cultural al orașului. Când pompierii și portarii au fost dați afară de la Teatru și Filarmonică, iar actorilor li s-a pus în pericol statutul de angajați pe viață, au sărit artiștii din întreaga țară, clamând că Oradea rămâne fără instituții de cultură. Acum, se pare că fără Nicoară director nu va mai exista viață în Gojdu...
Colegiul Gojdu este un liceu de elită, dar asta nu l-a scutit de scandaluri răsunătoare. Sunt ani buni de când, pe vremea directorului Adrian Niță, s-au comis niște orori soldate până la urmă cu condamnări penale. Tineri care își câștigaseră locul la Gojdu au fost depunctați din pix pentru a face loc altora, falsificându-se pur și simplu rezultatele de la admitere.
Acum trei ani, am scris despre cadourile pregătite de elevii din anii terminali profesorilor. Nicoară, bolnav să-și păstreze nealterată imaginea, a interzis dascălilor să participe la banchete, ca să atragă oprobriul elevilor asupra BIHOREANULUI, deși singura noastră vină a fost că am scos la iveală potlogăriile. Mai mult decât atât, directorul ne-a comunicat, oficial, că ne interzice să-i publicăm poza și numele, ba chiar și pe cel al colegiului, de zici că era moștenirea lui de-acasă. Recunosc că am evitat să-i mai publicăm poza, dar nu pentru a-i face pe plac indispensabilului de la Gojdu, ci ca să nu traumatizăm vizual cititorii.
E mare păcat că în acest scandal sunt târâți și elevii. Cei pro-Nicoară, chiar dacă sunt sinceri în demersul lor, pot fi bănuiți de sindromul Stockholm, iar ceilalți sunt timorați de teama represaliilor. Ca profesor, Nicoară este un bun profesionist, numai că managementul este o cu totul altă meserie. Iar idealizarea domniei sale poate fi pusă serios sub semnul întrebării câtă vreme, înainte de a se înrola în PNL, a mai poposit și prin PSD și PDL, de dragul de a fi plantat în funcții.
În ce-l privește pe inspectorul general Blage, acesta nu are dreptate când îi critică pe elevi că merg la terase. Cei din anii mai mari pot chiar să încerce gustul amar al unei beri sau asprimea unei țigări, palmată de frica părinților. Doar că o pot face și de la ora 14, nu neapărat de la 12.