Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea şi-au refăcut moralul după înfrângerea de la Sibiu şi, sâmbătă seara, pe teren propriu, au oferit un "recital" în disputa cu ultima clasată din Liga Naţională, BCM Olimpic Baia Mare, pe care a întrecut-o la o diferenţă de 57 de puncte, cu scorul de 97-40.

Meciul, care a contat pentru etapa a IV-a a campionatului primei divizii, nu a avut istoric, elevii antrenorului Cristian Achim surclasându-şi adversarul, cu toate că tehnicianul bihorean a testat diferite formule de joc şi le-a dat minute suficiente şi jucătorilor care până acum au evoluat mai puţin.

Primul sfert a fost câştigat cu scorul de 27-4 de campioana României, care până în pauza mare aproape că şi-a dublat avantajul, după ce în sfertul II a înscris 23 de puncte şi a primit 7. În acest fel, la jumătatea partidei, scorul a devenit 50-11.

Sfertul al III-lea a adus şi cele mai multe puncte pentru orădeni, 30, în timp ce echipa maramureşeană a înscris 12, iar în acest fel în ultima pauză s-a intrat cu scorul de 80-23 pentru CSM CSU.

Ultimul sfert a regăsit echipa orădeană în teren cu jucătorii tineri, precum Nicolescu şi Sergiu Pop, la care s-au mai adăugat Comagic şi Petrişor. Cum în ultimele zece minute, ambele combatante şi-au trecut în cont câte 17 puncte, rezultatul final al partidei a fost 97-40 pentru echipa campioană, care a avut o ultimă repediţie oficială, înainte de debutul din faza grupelor Ligii Campionilor, care se va produce miercuri, tot în Arena Antonio Alexe.

Principalul marcator de la bihoreni a fost de această dată Sean Denison, autor a 17 puncte. L-a urmat Branko Mirkovic, autor a 14 puncte, acesta reuşind 4 coşuri de 3 puncte. De asemenea, Sean Barnette şi Bogdan Ţîbîrnă şi-au trecut în cont câte 13 puncte, iar Muhamed Pasalic 11 puncte. Pe lista marcatorilor la orădeni s-au mai regăsit în această partidă şi Bogdan Nicolescu, cu 9 pumcte, Zarko Comagic, cu 7, Andrei Mandache, cu 6 puncte, Cătălin Petrişor, cu 3, Titus Nicoară şi Sergiu Pop, autori a câte 2 puncte. De altfel, singurul dintre jucătorii lotului echipei orădene pentru acest meci care nu şi-a trecut numele pe lista marcatorilor a fost Rareş Paşca.

De la Olimpic Baia Mare, cei mai eficace au fost Milos Macura şi Marius Ciotlăuş, autori a câte 8 puncte.

Este de remarcat faptul că la în acest joc s-a constatat revenirea după accidentare a lui Titus Nicoară. Cum şi Zarko Comagic a început să joace de ceva timp, singurul din lotul formaţiei orădene care a mai rămas accidentat este Martin Zeno.

"A  fost un joc puţin mai uşor decât ne-am aşteptat. Mă bucur că am reuşit să evolum cu toţi jucătorii, mă bucur că suntem sănătoşi, cu execpţia lui Martin Zeno, mă bucur că a reintrat Titus. Sperăm să-l integrăm cât mai repede, pentru că este un jucător important pentru noi şi din acest moment intrăm într-un ritm absolut infernal de jocuri, într-un ritm aproape nesănătos, în care vom avea parte de nişte adversari foarte foarte buni", a declarat, la conferinţa de presă de după joc, antrenorul CSM-ului, Cristian Achim.

Debutul în grupele Ligii Campionilor Europeni se va produce miercuri, de la ora 19, când la Arena Antonio Alexe, campionii României vor primi replica formaţiei turce Pinar Karsiyaka.

Etapa a IV-a a campionatului Ligii Naţionale la baschet masculin a mai consemnat sâmbătă seara însă şi victoria argeşenilor de la BCM U Piteşti, cu scorul de 73-72, la Cluj, pe terenul Universităţii BT. Astfel, în clasament, CSM CSU Oradea şi BCM U Piteşti au câte 7 puncte şi ocupă primele două locuri. În Liga Naţională, orădenii vor disputa următorul joc la Bucureşti, cu Steaua CSM Eximbank, sâmbătă, 22 octombrie.