Accident spectaculos, marţi după-amiaza, pe drumul principal din localitatea bihoreană Oşand, comuna Husasău de Tinca, unde un tânăr de 17 ani şi-a făcut praf un Audi după ce s-a urcat fără permis la volan şi a intrat cu ea într-un stâlp electric, iar apoi şi în peretele unei case. 

Incidentul rutier s-a produs, marţi, la ora 15.10. Tânărul conducea cu viteză un Audi cu volan pe dreapta, fără să aibă permis. Într-o curbă uşoară la stânga, a ieşit în decor, izbindu-se întâi de un stâlp de electricitate, apoi de peretele unei case, de unde a fost aruncat înapoi pe şosea. 

În urma accidentului rutier, un tânăr în vârstă de 20 ani, pasager în maşină, a ajuns la spital, din fericire cu leziuni uşoare. 

"Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier", se precizează într-un comunicat transmis, miercuri, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor. 

Ancheta continuă sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.