Adunăm nemulțumiri în relație, ne îndepărtăm treptat de cei dragi, iar lumea ne spune că totul va fi bine... „Dar nimeni nu ne arată ce să facem când apar durerea, neînțelegerile sau teama”, spune consilierul psihologic Adrian Vîntu, care propune timp de 5 săptămâni cursul gratuit „Psihologia relațiilor fericite – Calea spre reîntregire și conexiune”, la Teatrul DeLear.
Întâlnirile vor avea loc în fiecare vineri, între 2 și 30 octombrie 2026, de la ora 18:30 la 20:30, la Teatrul DeLear, aflat la etajul I al Magazinului Crișul.
„Iubirea și armonia nu sunt noroc sau magie, ci se construiesc cu răbdare, înțelegere și atenție. Atunci când privim în interiorul nostru și ne înțelegem mai bine reacțiile, putem începe să vindecăm și legăturile cu cei din jur”, spune Adrian Vîntu.
Participanții vor putea discuta despre recunoașterea comportamentelor manipulative și stabilirea unor limite, teama de abandon și nesiguranța în cuplu, iertare și înțelegere, influența experiențelor neplăcute din trecut asupra relațiilor actuale, dar și despre comunicarea fără critică, acuzații sau cuvinte care rănesc.

„Societatea în care trăim ne promite zilnic povești frumoase și soluții magice pentru iubire. Ni se spune că lucrurile se aranjează de la sine sau primim sfaturi de suprafață despre cum „totul va fi bine”. Însă, în multe case, deși oamenii trăiesc împreună, se simt din ce în ce mai singuri”, mai spune consilierul psihologic.
Adrian Vîntu este și creatorul aplicațiilor „Stop Anxietate” și „Stop Depresie”, instrumente pentru evaluarea și gestionarea stresului, anxietății și stărilor depresive.
Accesul este gratuit la toate cele cinci întâlniri ale cursului „Psihologia relațiilor fericite – Calea spre reîntregire și conexiune”, dar doritorii trebuie să-și rezerve locul, completând formularul de înscriere, aici.