Fără doi dintre cei mai buni jucători ai săi, Donatas Tarolis şi Erick Neal, formaţia de baschet masculin CSM CSU Oradea nu a reuşit să se descurce în confruntarea cu BC CSU Sibiu, care a avut loc miercuri seara în Oradea Arena, consemnând debutul roș-albaștrilor în noua ediţie de campionat.

Jocul din Conferinţa B a Ligii Naţionale s-a încheiat cu victoria formaţiei sibiene, cu scorul de 79-66, după ce la pauza mare, totuşi, CSM CSU se afla în avantaj, scor 42-35.

De nerecunoscut

În sfertul III, orădenii au fost de nerecunoscut, au marcat abia 8 puncte în toate cele 10 minute, timp în care oaspeţii au punctat consistent şi s-au desprins pe tabelă.

BC CSU a câştigat această secvenţă cu 23-8, pentru a duce scorul la 58-50 în favoarea ei, cu zece minute înainte de final.

În debutul sfertului IV, sibienii chiar au ajuns să conducă cu 19 puncte, scor 50-69, dar pe final trupa bihoreană a recuperat, iar rezultatul final a fost 66-79 şi CSM CSU debutează cu stângul în noua ediţie a Ligii Naţionale.

Cristian Achim, dezamăgit

„În condițiile date a fost o victorie clară a Sibiului, fără dubii. Au fost mult mai buni în toate aspectele jocului. Era oarecum firesc să avem o cădere la un moment dat. Mă așteptam la așa ceva. Poate nu să avem o asemenea cădere, însă era firesc date fiind condițiile în care am jucat acest meci. Mi-aș dori să cred că absențele celor doi (n.r .Tarolis şi Neal) au contat mult. Altfel ar însemna că avem o problemă foarte mare în acest moment. Sunt nemulțumit de multe lucruri. Și de mine sunt nemulțumit, și de toată lumea...”, a declarat la finalul partidei antrenorul echipei CSM CSU Oradea, Cristian Achim.

În jocul de miercuri seara, Nijal Pearson a fost principalul marcator al CSM-ului, cu 18 puncte, în timp ce Kris Richard a marcat 16 puncte, iar Lennard Freeman a adăugat cu 9 puncte pentru CSM CSU Oradea. De cealaltă parte, Yordan Minchev şi-a trecut în cont 18 puncte, iar Monyea Pratt, 13 puncte.

„Nu căutăm scuze”

„Am avut momente bune de joc, dar și prea multe momente modeste. Este limpede că avem nevoie de 40 minute de joc efectiv în care să jucăm constant bine. Deocamdată avem sferturi de joc bune și sferturi de joc modeste. Avem mult de lucru în continuare. Nu vreau să caut scuze pentru că nu sunt genul de om care să facă așa ceva. Sibiul a fost echipa mai bună în această seară. Este clar că absențele lui Erick și Doni au contat, dar treaba noastră, a celorlalți, este să căutăm soluții să fim eficienți atunci când unu - doi jucători lipsesc din echipă”, a declarat, la finalul meciului, jucătorul echipei orădene Lennard Freeman. 

Următorul joc al echipei orădene de baschet masculin va avea loc în deplasare, la Craiova, cu gazdele de la SCM U, miercuri, 11 octombrie, de la ora 17:30, meci care va fi transmis în direct de Digi Sport și Prima Sport.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!