Desfăşurat pe un stadion cu tribunele arhipline, mult aşteptatul joc dintre FC Bihor şi FCSB s-a încheiat, aşa cum se prognoza, cu victoria liderului din Superligă, echipa bucureşteană, care însă nu s-a impus la o diferenţă considerabilă, ci doar cu 2-0 şi aceasta pentru că şi bihorenii au arătat că merită mai mult decât o prezenţă în Liga a III-a. Golurile au fost marcate de David Miculescu şi Siyabonga Ngezana.

În prezenţa unui public numeros, de aproximativ 10.300 de spectatori, jucătorii de la FC Bihor s-au ridicat miercuri seara la nivelul cerinţelor fazei grupelor Cupei României. Chiar dacă a întâlnit echipa de pe primul loc al Superligii şi cea mai în formă formaţie din fotbalul românesc, trupa orădeană a făcut faţă cu brio jocului şi, chiar dacă a cedat cu scorul de 0-2, a lăsat o impresie bună pentru o formaţie aflată în eşalonul al III-lea.

Înaintea începerii jocului, conducerea clubului FC Bihor a ţinut să premieze două personalităţi din fotbalul românesc, care au fac parte din istoria celor două cluburi, Iosif Vigu şi Emeric Jenei. Aceştia au primit câteo plachetă din partea preşedintelui George Tătar. Ambii au fost aplaudaţi la scenă deschisă.

Într-o atmosferă frumoasă, întreţinută de cele două galerii, dar ajutate de multe ori şi de ceilaţi spectatori, jocul a început cu o ocazie a bucureştenilor. În minutul 5 Radaslavescu i-a trimis pe culoar lui Miculescu, care a scăpat singur spre poartă, însă a fost întâmpinat imediat de portarul Pînzariu, ieșit la 14 metri.

Deschiderea scorului s-a produs în minutul 26, când Djokovic a centrat din partea dreaptă a careului, David Miculescu a preluat cu spatele la poartă, în 6 metri, s-a retras, a făcut față atacurilor a trei adversari și a șutat din întoarcere din 10 metri, pe jos, surprinzându-l pe portarul Mihai Pînzariu, scor 0-1.

Până la pauză nu s-au mai consemnat ocazii notabile, astfel că la jumătatea confruntării, FCSB se afla în avantaj cu 1-0.

În repriza a doua, în minutul 54, FC Bihor a avut o frumoasă acțiune ofensivă. După mai multe pase reuşite, Gunie a centrat de pe partea dreaptă, prin fața porții, la bara a doua, dar Ionuţ Ban a trimis din 6 metri peste poartă.

Oaspeţii au marcat golul al doilea în minutul 69, când Dragoş Olaru a centrat dintr-o lovitură de colţ, iar fundaşul central Siyabonga Ngezana s-a înălțat în careul mic şi a deviat sub transversală, scor 0-2.

Ultima acţiune mai periculoasă a jocului a aparţinut orădenilor, în minutul 76, când Marius Hosu a prins un șut bun din afara careului, dar pe centrul porții, şi portarul Andrei Vlad a prins fără probleme.

În cele din urmă echipa bucureşteană s-a impus cu scorul de 2-0, dar publicul spectator, mulţumit de atmosferă şi spectacol a aplaudat la scenă deschisă jucătorii celor două formaţii.

În etapa următoare a fazei grupelor Cupei României, FC Bihor va juca tot pe teren propriu, cu Dinamo, pe 1 noiembrie. Până atunci, însă, orădenii vor reveni la campionat în acest weekend, sâmbătă, 30 septembrie, urmând a disputa jocul cu Avântul Periam, tot pe teren propriu, la Stadionul Municipal „Iuliu Bodola”.


FC Bihor Oradea – FCSB 0-2 (0-1)

Stadion: ”Iuliu Bodola”. Spectatori: 10 300.
Au marcat: D. Miculescu (min. 26) şi S. Ngezana (min. 69)

FC Bihor: Pînzariu – C. Jurj, Paublusztig (min. 46 Călugher), R. Farcaș - cpt., Bactăr (min. 81 D. Stan), Ioviță – Bg. Vasile (min. 59 Chitaş) – Gunie, I. Ban, Sorian (min. 86 Al. Popa) – Sg. Jurj (min. 59 Hosu). Antrenor: Florin Farcaș

FCSB: A. Vlad – V. Crețu, Ngezana, Haruț, Cr. Ganea (min. 78 Panțîru) – Djokovic (min. 78 Ad. Șut), Lixandru (min. 84 Pandele), Gogescu (min. 46 D. Olaru) – Radaslavescu (min. 46 Ov. Popescu), D. Miculescu şi Oct. Popescu - cpt.
Antrenor: Elias Charalambous

Au arbitrat: Andrei Moroiță (Ploieşti) - Ionel Valentin Dumitru (Gherghiţa – Prahova) și Raul Constantin Ghiciulescu (Lugoj).

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!