Fotbaliştii de la FC Bihor Legenda 1902 şi-au mărit avansul în fruntea clasamentului Seriei I din Liga a V-a, după ce s-au impus şi la Săcueni, în cadrul etapei a X-a. Astfel, noua echipă a FC Bihorului continuă parcursul excelent în campionat, după egalul din primaetapă, elevii antrenorului George Zima înregistrând numai victorii, 8 la număr.

În runda a 10-a, orădenii au întâlnit în deplasare echipa CS Săcueni, formaţie pe care au întrecut-o cu scorul de 2-0, printr-o dublă realizată de Junc. Acesta a marcat în minutele 3 şi 36.

"A fost un joc greu, am întâlnit o echipă foarte motivată, chiar dură. Este de apreciat cu au luptat cei de acolo, dar noi ne-am impus din nou jocul şi am reuşit să obţinem victoria. Oricum ne aşteptăm ca orice adversar să evolueze la fel împotriva noastră, pentru că suntem echipa de pe primul loc şi toţi se mobilizează altfel când ne întâlnesc", a declarat, după joc, preşedintele executiv al noului club FC Bihor, Mircea Fodor.

Astfel, FC Bihor Legenda 1902 s-a distanţat la trei puncte în fruntea clasamentului, după ce formaţia de pe locul II, Minerul Şuncuiuş a remizat din nou, scor 1-1, în deplasare, la Valea Cerului.

Scorul etapei în Seria I  a Ligii a V-a l-a reuşit Inter Aştileu, formaţie care a dispus cu 8-1 de Toldy Sânnicolau de Munte. Multe goluri s-au marcat însă şi la Vadu Crişului, în disputa dintre echipa locală şi LPS Bihorul Oradea, joc încheiat cu victoria gazdelor cu scorul de 5-3.


Iată însă rezultatele şi marcatorii etapei a X-a din Seria I a Ligii a V-a:

CS Săcueni - AS FC Bihor Legenda 1902 0-2

Marcator: M. Junc 3, 36

AS Slovan Valea Cerului - Minerul Şuncuiuş 1-1

Marcatori: Jurcsik 40 / Dungău 24

AS Vadu Crişului - LPS Bihorul Oradea 5-3

Marcatori: Gubics 5, 25, 50. Seghedi 55, Marghitaş 72 / D. Rusu 9, 16, 90+1

Inter Aştileu - Toldy Sânnicolau de Munte 8-1

Marcatori: I. Munteanu 11, 28, 60. T. Oprea 74, Olar 77, 88, Iaz 79, Măgui 84 /  Jakab 4

Unirea Oşorhei - Unirea Bratca 4-3

Marcatori: Belcin 8, Puşcaş 36, 84, Andronic 80 / Bela 30, Criste 49, Ţepele 82

Foresta Tileagd – Voinţa Suplac 2-0

Marcatori: Cr. Lazăr 20, Rostas 48

Viitorul Popeşti a stat.


Clasament:

1. FC Bihor                   9       8       1       0       45–2       25

2. Minerul Şuncuiuş     10     6       4       0       20–8        22

3. Inter Aştileu              10     7       0       3       39–20        21

4. Unirea Oşorhei        9       5       0       4       22–19        15

5. Viitorul Popeşti         9       5       0       4       17-14        15

6. Voinţa Suplac           9       4       2       3       24–16        14

7. CS Săcueni               8       4       2       3       19–15        14

8. AS Vadu Crişului      10     4       2       4       18–18        14

9. Toldy                          9       4       0       5       23–39        12

10. Foresta Tileagd       9       2       2       5       18–29        8

11. Unirea Bratca         9       2       0       7       24–38         6

12. Valea Cerului          9       1       1       7       11-44          4

13. LPS Bihorul             9       1       0       8       17–35          3

Etapa viitoare, a XI-a, este programată în perioada  5-6 noiembrie şi va cuprinde jocurile: AS FC Bihor Legenda 1902 - AS Slovan Valea Cerului, Minerul Şuncuiuş - Viitorul Popeşti, LPS Bihorul - Inter Aştileu, Toldy Sânnicolau de Munte - AS Unirea Oşorhei, Unirea Bratca - Foresta Tileagd şi Voinţa Suplac - CS Săcueni. AS Vadu Crişului va sta.