Federaţia Română de Polo caută soluţii cu privire la organizarea noului sezon intern. În acest sens, miercuri, 22 iulie, de la ora 10, la bazinul Floreasca din Capitală, va avea loc o discuţie cu privire la modul de desfăşurare al Superligii Naţionale de polo - ediţia 2020-2021.

Potrivit anunţului făcut de CSM Oradea, antrenorul federal Cristian Iordache a transmis cluburilor şi reprezentanţiilor Federaţiei Române de Polo două variante de sistem competiţional.

Prima variantă este asemănătoare cu sistemul din sezonul trecut -  cu o fază preliminară, urmată de etape săptămânale în grupe valorice -, iar cealaltă variantă cuprinde o singură grupă valorică şi etape săptămânale.

Ambele variante cuprind însă play-off şi ar urma să se încheie în luna mai 201.

Concret, prima variantă cuprinde trei faze. În prima fază ar avea loc un tur preliminar sub forma a două turnee, în luna octombrie 2020. Apoi, în cea de-a doua fază ar fi şase etape duble săptămânale pe grupe valorice (1-4 şi 5-8), în sistem fiecare cu fiecare în dublă manşă. În fine, în cea de-a treia fază ar urma să aibă loc play-off-ul, care ar cuprinde sferturile de finală, semifinalele şi finala.

Cea de doua variantă care va fi pusă miercuri în discuţie cuprinde două faze. În prima are loc sezonul regulat cu etape duble săptămânale, în sistem fiecare cu fiecare în dublă manşă. Sezonul regulat ar urma să înceapă în octombrie 2020. Iar cea de-a doua fază cuprinde play-off-ul, care ar conţine semifinalele şi finala.

Ambele propuneri includ perioade de pregătire alocate pentru lotul naţional de seniori şi cel U17.

În ceea ce priveşte Cupa României, această competiţie ar urma să se desfăşoare conform unui turneu, care foarte probabil ar urma să aibă loc în luna martie 2021.