O femeie în vârstă de 52 de ani a ajuns, miercuri, la Unitatea de Primire a Urgențelor a Spitalului Județean din Oradea, după un accident rutier produs pe DN 1, la ieșirea din Oșorhei spre Aleșd.
Potrivit informațiilor transmise BIHOREANULUI de comisarul-șef Alina Fărcuța, purtătoarea de cuvânt a Poliției Bihor, apelul la 112 a fost făcut în jurul orei 8.55. În accident au fost implicate două autoturisme, iar în urma impactului o persoană a fost transportată la spital.
Dr. Hadrian Borcea, șeful UPU-SMURD Bihor, a precizat pentru BIHOREANUL că victima este o femeie în vârstă de 52 de ani, care a suferit mai multe fracturi costale. „Este încă în Unitatea de Primire a Urgențelor. Investigațiile s-au terminat, așteptăm consultul de specialitate, care va decide dacă rămâne internată sau nu”, a declarat medicul.
În urma accidentului, traficul rutier pe DN 1 a fost îngreunat pentru o perioadă, circulația desfășurându-se pe o singură bandă.
Polițiștii rutieri fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.