După două săptămâni de la parteneriatul încheiat cu Centrul Imagistic Transilvania, prin care 1.000 de orădence beneficiază de gratuitate la consultaţiile de specialitate pentru depistarea cancerului la sân, Organizaţia de Femei a PNL Oradea a făcut o înţelegere cu Centrul de Osteoporoză pentru a ajuta persoanele, mai ales vârstnice, dar de orice sex, care doresc să afle dacă suferă sau nu de osteoporoză.

"Osteoporoza este o boală provocată de desnitatea osoasă scăzută. O boală tăcută, fără simptome, ale cărei dureri se manifestă aproape totdeauna când e târziu, şi foarte costisitoare, costul unui tratament fiind de 3.500 de euro. Peste 30% dintre bolnavii de osteoporoză care suferă o fractură mor în primul an după asemenea accident, iar 30% dintre bolnavi depind pentru tot restul vieţii de alţii. Calitatea vieţii unui bolnav de osteoporoză este mai scăzută decât în cazul persoanelor afectate de orice altă boală, cu excepţia cancerului pulmonar", a explicat doctoriţa Ioana Mihăilă, într-o conferinţă de presă organizată joi la sediul PNL, la iniţiativa consilierului local liberal Florica Cherecheş.

Reprezentanta PNL a afirmat că, tocmai din cauza multiplelor implicaţii medicale şi sociale ale osteoporozei, a reuşit să încheie parteneriatul cu Centrul de Osteoporoză, astfel încât acesta să asigure consultaţii gratuite pentru un grup de orădeni care vor fi trimişi la consultaţii prin intermediul unor organizaţii neguvernamentale.

"Pentru că femeile, mai ales cele intrate în menopauză, precum şi vârstnicii, sunt cele mai dispuse categorii de persoane la această boală, vom trimite prin Uniunea Femeilor şi uniunile judeţene ale pensionarilor câte 15-20 de persoane zilnic la consultaţii şi analize", a explicat Florica Cherecheş.

Orădenii care vor beneficia de înţelegerea dintre Organizaţia de Femei a PNL şi Centrul de Osteoporoză vor avea gratuitate deplină, a explicat Cherecheş: "Costul normal al unei consultaţii şi analize este de 90 de lei. Centrul de Osteoporoză face în mod obişnuit reduceri de 30% pentru pensionarii cu venituri sub 700 de lei pe lună, iar acum mai acordă încă o reducere de 30% pentru toţi cei pe care îi vom trimite. Diferenţa (n.r. - 30 lei) o vom suporta noi", a spus Florica Cherecheş, referindu-se la femeile liberale din Oradea.