Oradea şi județulul Bihor vor găzdui în această toamnă mai multe competiții atletice atractive, multe dintre ele chiar cu participare internaţională. Aceasta, şi datorită faptului că o mână de foşti alteţi, în prezent antrenori, conducători şi organizatori de competiţii sunt foarte pasionaţi de acest domeniu şi vor să promoveze atletismul chiar la ei acasă, în judeţul Bihor.
Trei dintre aceştia - Karmen Chimerel, Călin Laza şi István Szokolszky - organizează primul eveniment de acest fel din jumătatea a doua a acestui an. Este vorba despre Campionatul Național de Alergare 5 Km pe şosea și prima ediție Oradea Run Fest, întreceri care vor avea loc în acest weekend, sâmbătă, 13 septembrie, în centrul municipiului Oradea.
Competiţia a fost prefaţată marţi, la Primăria Oradea, cu conferinţa de presă la care a fost prezent şi viceprimarul municipiului, Teofil Filimon, alături de cei trei.
Karmen Chimerel, preşedintele CS Progress Oradea, este managerul de proiect, István Szokolszky, care reprezintă clubul Xterra Sport, este responsabilul tehnic, iar Călin Laza, preşedintele ACS Bihorul Oradea, este responsabilul de traseu.
„În Oradea avem deja foarte multe competiții de alergare, iar orașul s-a dezvoltat mult pe partea sportivă. Am vrut să adunăm laolaltă cei mai buni organizatori și să construim împreună un festival al alergării. Acesta este obiectivul nostru: să transformăm Oradea Run Fest într-un eveniment de referință, să crească și, pe viitor, să îl ducem inclusiv la nivel internațional. În program vom avea cursa copiilor, cursele de 5 și 10 km pentru amatori și, desigur, cursa incluzivă, care ne este foarte dragă”, a precizat Karmen Chimerel, cea care a organizat şi anul trecut Campionatul Naţional de alergare pe şosea la Oradea, dar care începând din acest an, pe lângă întrecerile oficiale naţionale, a ţinut să desfăşoare şi o competiţie pentru amatori, denumită Oradea Run Fest.
Oradea, capitala alergării
Evenimentul de sâmbătă va transforma, astfel, Oradea într-o adevărată capitală a alergării, Campionatul Național de Alergare 5K Șosea fiind programat la categoriile de seniori, U23 și U20, iar prima ediție a Oradea Run Fest va aduce la start sute de amatori ai alergării şi mişcării.
Întrecerile vor avea loc în Piața Unirii, pe un traseu omologat World Athletics International, ceea ce înseamnă că performanțele sportivilor vor fi recunoscute și validate la nivel internațional. Competiția oficială va debuta la ora 10, cu cursa feminină de 5 km, urmată de cursa masculină de 5 km, programată la ora 10:45.
„Ne bucură mult că autoritățile au înțeles nevoia unui traseu închis, omologat la standarde internaționale. Circuitul este format din bucle largi, iar curbele sunt suficient de late încât sportivii să nu fie obligați să reducă viteza. Din punct de vedere tehnic, traseul este excelent”, a declarat István Szokolszky.
Campionatul Naţional va aduce la Oradea sportivi de la mai multe cluburi din întreaga ţară, care vor veni să alerge pentru titlul naţional, dar şi pentru a doborî recorduri. „Avem înscriși 89 de participanți de la cluburi din întreaga țară. Clasamentele vor fi realizate atât la individual, cât și pe echipe. Suntem mândri că Oradea deține un traseu omologat la nivel mondial, chiar în centrul orașului, respectând toate cerințele Federației Mondiale de Atletism. Acest lucru garantează că se pot obține timpi foarte buni, iar competiția va fi una de înaltă clasă”, după cum a afirmat antrenorul Călin Laza.
Oradea va avea un singur sportiv la Campionatul Naţional de Alergare 5K Șosea, pe Laviniu Chiş, dar care va reprezenta clubul CSM Craiova.

Prima ediţie pentru Oradea Run Fest
Pe lângă aceste curse dedicate sportivilor de performanță, municipiul de pe Crişul Repede va găzdui și prima ediție a Oradea Run Fest, un festival al alergării care aduce împreună sportivi profesioniști, amatori, copii și persoane cu dizabilități.
Evenimentul cuprinde Cursa Copiilor (1 km), curse de 5 km și 10 km pentru amatori și, în premieră, Cursa Incluzivă de 5 km, destinată persoanelor cu dizabilități.
„Nu este doar un eveniment sportiv, ci și unul cu o puternică dimensiune comunitară. Cursa Incluzivă de 5 km, introdusă la inițiativa doamnei Chimerel, arată că sportul este pentru toată lumea. Faptul că toate probele se vor desfășura chiar în inima orașului, în Piața Unirii, este o bucurie și un motiv de mândrie pentru noi. Primăria Oradea susține sportul și îl consideră un element esențial în viața comunității. Mulțumesc organizatorilor pentru implicarea de care au dat dovadă”, a transmis viceprimarul Teofil Filimon.
Dacă înscrierile pentru Campionatul Național s-au încheiat, pentru Oradea Run Fest acestea continuă încă pe site-ul www.oradearunfest.ro.
Organizatorii anunţă că toți participanții vor primi număr de concurs, medalie și tricou personalizat. Câștigătorii probelor vor beneficia de premii în bani și obiecte oferite de sponsori, iar premiile oficiale ale Campionatului Național vor fi acordate de Federația Română de Atletism.
Deschiderea oficială este prevăzută de la ora 9, iar festivităţile de premiere sunt programate pentru orele 13 și 13:30.
Publicul, aşteptat la eveniment
Atmosfera va fi animată încă de la primele ore printr-un moment de încălzire coordonat de Kinga Sebestyen, iar startul se va da din zona Sinagogii, urmând ca sosirea, după ce se parcurge de mai multe ori traseul de pe străzile din zonă, să fie programată în faţa Palatului Episcopal, iar premierea câștigătorilor se va desfășura pe scena din Piața Unirii, într-un cadru festiv.
Evenimentul este organizat de Federația Română de Atletism, A.C.S Progress Oradea și Echipa CCK, în parteneriat cu Primăria Oradea, Visit Oradea, OTL, A.C.S Xterra Sport Bihor, A.C.S Bihorul Oradea, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, Asociația Județeană de Atletism Bihor, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Bihor, Inspectoratul Școlar Județean Bihor și L.P.S Bihorul.
Primăria Oradea invită publicul să fie prezent pe 13 septembrie, în Piața Unirii, pentru a susține sportivii și pentru a se bucura de un spectacol al alergării, al performanței și al incluziunii. Cei care nu vor putea fi prezenţi vor putea urmări cursele online, în transmisiunea live asigurată pe site-ul competiţiei. De asemenea, imagini din această transmisiune vor fi proiectate şi pe ecranul amplasat în piață, astfel încât orădenii să poată urmări competiția și să simtă energia evenimentului.