Sănătatea începe din farfurie. Asociaţia pentru Cercetarea şi Promovarea Produselor Agroalimentare "Crişana" în colaborare cu Asociaţia pentru promovarea turismului în Orada şi regiune, Centrul pentru conservarea şi promovarea culturii tradiţionale, Centrul Naţional de informare şi promovare turistică Bihor şi Direcţia de Dezvoltare şi Implementare Proiecte Bihor organizează în acest weekend, 26-28 mai, în Cetate, festivalul "Primăvara din grădină".

"Va fi un festival al poftei de viaţă", a declarat preşedintele ACPPA, Dorin Popa, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă.

Concurs de vinuri şi pălinci

Festivalul va reuni peste 30 de producători de legume, fructe, produse apicole şi lactate din Bihor, şi va cuprinde de la concursuri judeţene de pălincă şi vin la workshopp-uri destinate producătorilor bihoreni pe tema desfacerii produselor agricole ori agroturismului şi concerte.

"Vom organiza primul concurs judeţean de vinuri şi pălinci. Va fi primul de gen pentru că nu avem deocamdată un concurs mare, pe judeţ, chiar dacă sunt 7 concursuri locale", a declarat Popa.

Concursul de  vinuri va începe vineri de la ora 10, iar festivitatea de premiere va avea loc în cursul serii. La fel, sâmbătă va urma concursul de pălinci.

"Sâmbătă seara vom mai avea o manifestare dedicată salatei de primăvară. În faţa scenei din curtea Cetăţii reprezentanţi ai Asociaţiei naţionale a bucătarilor şi cofetarilor vor face o salată uriaşă de 2.000 de litri care va fi porţionată şi împărţită gratuit publicului", a spus Dorin Popa.

Filarmonica în aer liber

Prezent la conferinţa de presă, vicepreşedintele Traian Bodea, care a mai făcut demersuri pentru ca artiştii Filarmonicii Oradea să cânte în aer liber publicului orădean, s-a declarat mulţumit de faptul că a reuşit să îi convingă.

"Pentru mine va fi un eveniment să văd Filarmonica cântând, nu în stradă aşa cum mi-am propus, dar măcar în Cetate. Sper să îi văd şi la alte evenimente", a spus Bodea.

Orchesta filarmonicii orădene va interpreta "Anotimpurile" de Antonio Vivaldi, vineri de la ora 18.

Pentru sâmbătă de la ora 20 este anunţat concertul trupei Taxi, iar duminică de la aceeaşi oră va urca pe scenă solista Adda.

Vineri şi sâmbătă seara, începând cu ora 19, pe scena din Cetate vor susţine reprezentanţii ansambluri folclorice din judeţul Bihor.

În cadrul festivalului vor mai avea loc concursuri de gătit cu produse sănătoase pentru copii, antrenamente pentru menţinerea sănătăţii fizice  şi o defilare a doamnelor pe biciclete cu sprijinul organizaţiei Skirt Bike.