Prim-ministrul Nicolae Ciucă a participat, miercuri, la festivităţile ocazionate de împlinirea a 103 ani de la instaurarea administraţiei româneşti în Oradea pe 20 aprilie 1919.

Centrul sub asediu

Miercuri, în jurul orei 11, traficul în centrul oraşului era blocat. Majoritatea locurilor de parcare de la Primărie până spre bulevardul Decebal erau ocupate.

Valul de şefi de instituţii, primari, consilieri locali şi judeţeni veniţi să participe la festivităţile onorate cu prezenţa de premierul Nicolae Ciucă ocupaseră toate locurile de parcare.

Piaţa Unirii, „încinsă” cu panglică tricoloră pentru a îngrădi circulaţia trecătorilor, era înconjurată de poliţişti, jandarmi şi SPP-işti, în aşteptarea prim-ministrului care se afla la Primărie cu primarul Florin Birta, prefectul de Bihor, Dumitru Ţiplea şi preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan.

Din alaiul oficial au mai făcut parte miniştrii bihoreni Marcel Boloş (Ministerul fondurilor europene și al digitalizării) şi Cseke Attila (Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei), precum şi ambasadorul României în Spania, George Bologan, la rândul său din Bihor.

Alaiul ministerial a mai fost completat de ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode precum și de cel al Agriculturii, Adrian Chesnoiu.

În aşteptarea oficialităţilor, poliţiştii au blocat traficul pe strada Primăriei şi au eliberat şoseaua de trecători, în timp ce un SPP-ist în civil îşi plimba câinele prin piaţă lăsându-l să miroasă toate coşurile de gunoi şi orice altceva i s-ar fi părut suspect.

Mulţumiri pentru Bolojan

Ceremonia de depunere de coroane desfăşurată de la Statuia Regelui Ferdinand din Piaţa Unirii a reunit peste o sută de reprezentanţi ai diferitelor instituţii din Bihor şi ceva mai mulţi orădeni adunaţi în spatele gardului metalic cu care a fost înconjurată piaţa.

Acesta a fost cel de-al doilea moment al vizitei premierului Nicolae Ciucă în Oradea după descinderea de dimineață de la noua sală polivalentă.

În discursul său, premierul a evocat momentul intrării Armatei Române în Oradea, pe 20 aprilie 1919, la solicitarea primarului Rimmler Karoly, pentru a proteja oraşul de o eventuală contraofensivă a bolşevicilor conduşi de Béla Kun.

"Primarul Rimler Károly a predat oraşul generalului Traian Moşoiu pentru a-l apăra, iar Oradea a trecut sub protecţia Regatului României cu schimbare paşnică de putere şi fără înlocuirea reprezentanţilor vechii administraţii. Este o istorie cu semnificaţii uriaşe", a spus premierul.

În evocarea momentului, Ciucă a mai afirmat că "în numele libertăţii, democraţiei şi păcii, Oradea multietnică şi multiculturală şi-a încredinţat destinul României, iar în prezent este unul dintre cele mai înfloritoare oraşe din ţară".

De asmenea, premierul i-a mulţumit fostului primar Ilie Bolojan pentru relansarea oraşului.

"Folosesc acest prilej pentru a le mulţumi încă o dată edililor oraşului din ultimii ani prezenţi aici la această ceremonie, actualmente domnul preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, şi domnului primar în funcţie", a spus prim-ministrul.

Vezi mai jos întregul discurs al premierului!

"Traversăm mai multe crize"

În discursul său, primarul de Oradea a făcut o paralelă între momentul din 1919 şi contemporaneitate.

"Istoria şi aşteptările oamenilor au confirmat că orice proiect politic are valoare doar în termenii efectelor pe care acesta le produce. Dacă ne dorim o viaţă diferită sau o lume diferită trebuie să acţionăm, aşa cum au făcut, printre numeroase exemple, corifeii Şcolii Ardelene, generaţia paşoptistă, regele Ferdinand şi alţii", a declarat Florin Birta.

Edilul şi-a manifestat încrederea că oraşul se va dezvolta în continuare.

"Sper ca în toată această perioadă, în care traversăm mai multe crize, cetăţenii municipiului Oradea împreună cu autorităţile locale să continue ceea ce au început, să dezvolte mai bine şi mai mult ceea ce au preluat şi prin solidaritate, empatie, generozitate şi disponibilitate la efort să poată să realizeze ceea ce îşi doresc de cu mulţi ani în urmă", a spus Birta.

La poză cu orădenii...

Ceremonia de depunere de coroane la statuia Regelui Ferdinand s-a încheiat cu defilarea detaşamentului mixt format din militari de la Centrul 54 Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei din Oradea, militari ai Batalionului 811 Infanterie din Dej şi ai fanfarei militare din Bistriţa, aceștia din urmă fiind aduşi cu autobuzele la Oradea special pentru eveniment.

Înainte de deplasarea pe jos la statuia Generalului Traian Moşoiu din strada Armatei Române a întregului alai, premierul Nicolae Ciucă s-a întreţinut câteva minute cu episcopul ortodox Sofronie Drincec şi cu cel greco-catolic, Virgil Bercea, cărora le-a urat sărbători fericite.

Spre îngrijorarea gărzilor de corp, premierul Nicolae Ciucă a ţinut să treacă dincolo de gardul metalic pentru a da mâna cu orădenii.

Acesta s-a fotografiat cu reprezentantul Invictus Oradea, Mihaela Toderici, a ascultat plângerea unei pensionare şi a dat mâna cu orădenii care au ţinut să îl salute.

Festivităţile de 20 aprilie s-au încheiat 30 minute mai târziu cu o depunere de coroane şi o nouă defilare a detaşamentului de onoare în faţa statuii lui Traian Moşoiu (video jos), după care premierul şi-a continuat descinderea în Bihor cu o vizită pe şantierul drumului de legătură între centura municipiului Oradea şi Autostrada A3.

Vezi mai jos videoreportaj de la eveniment. Imagini: Paul Lelea

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!