Organizatorii au făcut publice, joi, concertele care vor avea loc la ediția de anul acesta a Festum Varadinum. Între altele, pe scena din Cetatea Oradea va urca binecunoscuta trupă rock Edda Művek, artiștii Bagossy Brothers Company, Zoltán Erika sau Péterfy Bori & Love Band, dar și cel mai apreciat bluesman român, orădeanul AG Weinberger.
„Organizat pentru a 32-a oară, Festum Varadinum își așteaptă și în acest an iubitorii de muzică cu o gamă variată de concerte”, au anunțat organizatorii.
Potrivit programului, seria concertelor începe luni, 6 mai, la Teatrul Szigligeti din Oradea cu spectacolul acustic Lovasi. Biletele sunt disponibile la casieria teatrului.
Pe 9 mai, în încheierea Festum on BIKE (care se va desfășura pe un traseu care va porni din Parcul Magnolia şi se va încheia în Cetatea Oradea), va avea loc un concert al trupei tribut „Don’t Stop the Queen”, din Budapesta, care va interpreta hiturile legendarei trupe Queen pe scena din Cetatea Oradea.
Tot în Cetate, vineri, 10 mai, cu ocazia sărbătorii Majális, vor urca pe scenă artiștii orădeni Stevie Ker (18:00) și Rius & Band (20:00). De asemenea, Parno Graszt va interpreta piese din muzica romă autentică începând cu ora 19.
Unul dintre cele mai așteptate concerte, începând cu ora 21, va fi cel al cunoscutei trupe rock Edda Művek (video jos), cu o vechime de 50 de ani.
Sâmbătă, 11 mai, seria concertelor va fi deschisă de Zoltán Erika, urmată de Péterfy Bori & Love Band (19:00). De la 20:00 va urca pe scenă eMStreet, iar apoi T. Danny (21:00) va încheia seara cu un concert memorabil.
În ultima seară a festivalului, duminică, 12 mai, la ora 18, va urca pe scenă Soroglya, urmată de Rockstars not Dead (20:00), „trupă care îi invită pe iubitorii de rock la o seară intensă”.
De la 19:00 va urca pe scenă Bagossy Brothers Company, iar în închidere ByeAlex și Slepp.
Malul Vinurilor, în Oradea
O altă serie de concerte se va desfășura pe malul Crișului, în spatele Casei Darvas - La Roche, Piața Libertății nr. 2-4.
În cadrul evenimentului „Malul Vinurilor (Borpart)”, vineri, 17 mai, vor susține concerte Hakeshet Klezmer Band (19:00), Dynamite Dudes (20:00) și Orchestra artistului Szabó Balázs (21:00).
Ziua de 18 mai „este dedicată orădenilor”, vor interpreta artiștii Szatmári Loretta (16:30), Drimba Cristina (17:45), AlmosTrio (18:30). La final, pe scenă vor urca AG Weinberger feat. Men-D (20:30).
În ziua de închidere, pe 19 mai, vor asigura atmosfera Regián Réka-Kata și Horváth Szabolcs Duo (17:00), Debreceni Dixieland Jazz Band (18:30) și JazzyBIT din Timișoara (20:30).
Mai multe detalii despre festival pot fi aflate accesând site-ul oficial al festivalului, festumvaradinum.ro.