Filarmonica de Stat din Oradea va avea, de luna viitoare, cu un angajat mai mult decât în prezent, după ce Consiliul Județean a aprobat, luni, modificarea organigramei așa încât să fie angajat și un dirijor al corului de copii, cu normă întreagă.
„Am avut în această vară inițiativa înființării unui cor de copii și am fost plăcut surprinși să primim peste 140 de cereri de înscrieri”, a declarat BIHOREANULUI managerul Filarmonicii, Carmen Rus, cea care a și avut ideea înființării corului de copii. „Săptămâna aceasta, corul de copii își și începe repetițiile și de aceea este nevoie de un dirijor”, a mai spus directoarea.
Consilierii județeni au aprobat modificarea organigramei în acest sens cu unanimitate de voturi. Schema de personal va avea astfel 122 posturi. Conform legii, urmează să fie organizat un concurs pentru ocuparea postului.
Corul este format din copii cu vârste între 9 și 17 ani, fete și băieți, aceștia fiind selectați în urma susținerii unor teste de aptitudini muzicale.
Copiii urmează să facă repetiții săptămânal și să participe la activitatea regulată a Filarmonicii orădene. Va fi primul cor stabil de copii din istoria Filarmonicii de Stat din Oradea, demersul având ca scop susținerea tinerilor talentați din oraș și apropierea lor de muzica cultă.