Filip mână spartă

Nu puţini sunt orădenii care se întreabă de ce clădirea Hotelului Parc e cea mai dărăpănată de pe Corso. Răspunsul însă îl ştiu puţini: ruina se datorează unui interminabil proces privind proprietatea asupra parterului imobilului.

Vinovaţi - acuză fostul consilier local ţărănist Adrian Dornea, moştenitorul spaţiilor - sunt fostul primar al Oradiei, Petru Filip, fostul secretar al Consiliului Local, Florian Dacin, plus fraţii Doru şi Adrian Maghiar, adică cei care au beneficiat, direct şi indirect, de pe urma restituirii unor părţi din imobil către o moştenitoare scoasă din joben...

Cumpărător degeaba

În decembrie 1947, Traian Dornea cumpăra de la moştenitorii evreului Emil Waisslovich, mort într-un lagăr din Ungaria, parterul clădirii Hotelului Parc. Cei şase moştenitori vindeau "pe vecie, irevocabil şi liber de sarcini, imobilul situat în Oradea, Bulevardul Regele Ferdinand nr. 5 (n.r. - Republicii de astăzi). Numai parterul formează obiectul vânzării, iar etajul nu", preciza contractul de vânzare.

În 2001, fiul cumpărătorului, Adrian Dornea (foto), pe atunci consilier local PNŢCD, a revendicat imobilul la Comisia Locală pentru aplicarea Legii 10/2001, privind restituirea imobilelor naţionalizate, comisie condusă de primarul Petru Filip şi de secretarul Consiliului Local, Florian Dacin.

După trei ani, însă, Filip îl anunţa pe Dornea că tatăl său nu a fost proprietar fiindcă, deşi cumpărase imobilul, nu s-a întăbulat în CF. Mai mult, Filip dispunea ca proprietatea să fie restituită unei misterioase doctoriţe din Arad, Eisele Judit, pe motiv că era moştenitoarea... moştenitorilor lui Waisslovich.

Invenţie

Simţindu-se victima unei retrocedări aranjate, cum erau multe în acea perioadă, Adrian Dornea a început demersuri pentru a afla cine era enigmatica moştenitoare. Mai ales că, iniţial, Eisele a cerut hotelul, aflat la etajul clădirii, iar apoi doar parterul, pentru ca actele în sprijinul cererii să le depună la Primărie abia după un an şi jumătate. Când s-a convins că afacerea era o trânteală prin care o moştenitoare inventată era reîmproprietărită pentru ca apoi imobilul să ajungă la mahării oraşului, Dornea a dat Primăria în judecată.

"Numai un răuvoitor nu înţelegea că tatăl meu nu s-a putut întăbula din cauza instaurării regimului comunist", spunea Dornea care, de altfel, are dovada că în 1948 tatăl său ceruse întăbularea, plătind şi taxa aferentă, dar între timp s-a produs naţionalizarea. Faptul că neîntăbularea era un simplu detaliu formal avea să fie confirmat curând, când Legea 247/2005 preciza că trebuie consideraţi proprietari şi cei care nu s-au putut întăbula din cauza condiţiilor vremii.

Primărie sucită

Procesul lui Dornea cu Primăria trebuia judecat la Tribunalul Bihor, dar fostul consilier a cerut strămutarea motivând "cârdăşia unor funcţionari", mai ales a secretarului Consiliului Local, Florian Dacin (foto). Argumentul? Încă înainte ca Eisele să primească spaţiile, arădeanca vânduse deja o parte din ele lui Daniel Hărdălău, asociatul fiului lui Dacin, avocatul Radu Dacin, şi firmei Element SRL, a fraţilor Adrian şi Doru Maghiar, fiii fostului rector Teodor Maghiar, cu care Dacin şi Filip erau amici la toartă.

Dacă în primă instanţă procesul s-a judecat la Tribunalul Satu Mare, unde Dornea a pierdut pe acelaşi motiv că tatăl său nu era proprietar tabular, recursul se judecă de patru ani la Curtea de Apel Timişoara. Unde, altă surpriză, Primăria şi-a schimbat poziţia, arătând că "nu se opune la restituirea" către Dornea a unui spaţiu de 136 metri pătraţi. Suprafaţa apăruse dintr-o hârtie din anii '50, prin care lui Traian Dornea i se cerea să elibereze o prăvălie scăpată de naţionalizare, şi pe care un funcţionar scrisese de mână "136 metri pătraţi". Ca urmare, noua concluzie era că doar atât cumpărase Traian Dornea.

"Am respins târgul şi am început să fac săpături. Aşa am aflat că am fost "lucrat" de cei din Primărie", a declarat Adrian Dornea, care a descoperit că dosarul său fusese luat de la funcţionarul care se ocupase iniţial de el şi repartizat Laviniei Lorincz, cunoscută prin învârtelile cu spaţii şi terenuri. Fostul consilier a descoperit şi dovada că Dacin avea interese personale în afacere: "Unul din spaţii a fost vândut asociatului lui Dacin jr. pe 11 ianuarie 2004, cu o lună înainte ca primarul Petru Filip să dispună, pe 4 februarie, restituirea către Eisele", spune Dornea.

Dărnicie a la Filip

Deşi indiciul arăta că Dacin a fost, cu ajutorul lui Filip (foto), beneficiarul unei afaceri dubioase în care aşa-zisa moştenitoare nu era decât un intermediar, procesul continuă şi acum. Recent, Dornea a făcut însă o descoperire şi mai gravă, şi anume că fostul primar i-a atribuit lui Eisele o cotă din parterul clădirii mai mare chiar decât stabilise Comisia de aplicare a Legii 10. Fapt cu totul neobişnuit, chiar şi pentru fosta administraţie, care de obicei îşi acoperea deciziile prin acte întocmite de funcţionarii de rând.

"Curtea de Apel Timişoara a dispus o expertiză judiciară topografică pentru măsurarea suprafeţei imobilului în dispută. Finalizat la începutul lunii mai, raportul de expertiză  dovedeşte că, deşi Comisia propunea, pe 3 februarie 2004, ca lui Eisele să i se restituie trei zecimi din parterul clădirii, a doua zi primarul Petru Filip a dispus restituirea a şapte zecimi", spune Dornea.

Concret, explică fostul consilier, Eisele trebuia să primească pe baza actelor de moştenire - şi aşa dubioase - doar 1.592,98 metri pătraţi, dar primarul i-a dat 2.950,98 mp, adică cu 1.358 mai mult. "În acest fel, fostul primar Filip şi fostul secretar Dacin, care a semnat şi el dispoziţia primarului, m-au prejudiciat nu numai pe mine, ci şi oraşul, întrucât "suplimentul" oferit arădencei e din proprietatea oraşului", spune Dornea.

Diferenţe

Referatul Comisiei de aplicare a Legii 10/2001 propunea ca lui Eisele să i se restituie opt spaţii comerciale de la parterul clădirii: un spaţiu de 57,38 mp (închiriat până atunci) către SC Alex SRL, plus 10,27 mp aferent acestuia, un spaţiu de 134,85 mp (închiriat SC Tip Top SRL), unul de 143,07 mp (închiriat SC Lactomixt SRL), un spaţiu de 234,37 mp (închiriat SC Cristian Prod Com SRL), un spaţiu de 39,05 mp (închiriat SC Miver Impex SRL), un spaţiu de 164,73 mp (închiriat SC Casi SRL), unul de 86,04 mp (închiriat SC Medical Practice) şi un spaţiu de 209,86 mp, plus subsolul de 207,36 mp şi un teren de 306 mp din terasă (închiriat SC Cristian Prod Com SRL).

După numai o zi, însă, primarul a adăugat cu de la sine putere la fiecare din aceste spaţii şi cote de teren - în mod nejustificat, spune Dornea. Astfel, Filip a dispus pentru primul spaţiu şi restituirea a 25 mp de teren, pentru al doilea 61 mp, pentru al treilea 65 mp, pentru al patrulea 106 mp, pentru al cincilea 53 mp, pentru al şaselea 227 mp, pentru al şaptelea 118 mp, iar pentru al optulea nu mai puţin de 703 mp în plus.

"Legea spune că se restituie spaţiile, plus cota-parte de teren pe care sunt construite. În cazul Eisele, primarul a dispus să se dea terenuri mai întinse decât cele pe care se află spaţiile. Adică nu terenuri de sub construcţii, ci de lângă ele. Fizic, ele sunt situate în curtea interioară a Hotelului Parc: parcarea din faţa sediului Clubului Sportiv Crişul şi o parte din Terasa Promesse, deşi aceste terenuri au fost dintotdeauna şi trebuiau să rămână în proprietatea oraşului", spune Dornea.

Excepţie de la copy-paste

Fiind vorba de un prejudiciu adus patrimoniului imobiliar al oraşului, BIHOREANUL a încercat să afle poziţia municipalităţii faţă de cele sesizate de Dornea. Practic, însă, a fost imposibil. Motivul e şi el bizar: "Se văd diferenţele între referatul Comisiei şi dispoziţia primarului, dar nu se înţelege de unde vin aceste diferenţe. Probabil s-ar fi putut înţelege din procesul-verbal de punere în posesie, dar acest act nu există la dosar", a constatat şeful Direcţiei Juridice a Primăriei, Eugenia Borbei.

Adjuncta acesteia, Diana Birău (foto), e la fel de nedumerită. "Nu am mai văzut niciodată diferenţe între referatele prin care o comisie propune ceva primarului şi, respectiv, dispoziţia primarului. Practic, întotdeauna dispoziţia primarului trebuie să fie un text copy-paste după referatele comisiilor".

Una peste alta, pentru că Dornea a sesizat Curtea de Apel Timişoara în legătură cu dispoziţia abuziv de generoasă a fostului edil, tot juriştii municipalităţii vor fi nevoiţi să descurce afacerea, chiar dacă nu ei au fost părtaşi la ea. Iar asta pentru că autorii oricum nu şi-ar aminti pe ce şi-au bazat deciziile şi ar considera orice întrebare pe o asemenea temă doar un afront personal...

Parterul clădirii Hotelului Parc a fost până în 1945 proprietatea evreului Emil Weisslovich care, neavând copii, a fost moştenit de câţiva fraţi şi veri. În 2004, arădeanca Judit Eisele a primit parterul în baza unor certificate de moştenire întocmite de câţiva notari orădeni ulterior datei la care a depus revendicarea la Primărie. Asta chit că, în realitate, aceste documente nu îi probau calitatea de moştenitoare, ci doar pe aceea de rudă cu moştenitorii.

Potrivit acestor acte, Eisele o moştenea inclusiv pe una din surorile lui Waisslovich, Irma Fleischer, care însă murise înaintea fratelui său, ceea ce e o făcătură evidentă, de vreme ce nimeni nu poate lăsa o moştenire unui mort! De asemenea, documentele atestau că Eisele era moştenitoare deşi rudenia sa cu cei pe care, chipurile, îi moşteneşte e de gradul IV. Adică peste maximul prevăzut de lege pentru admiterea calităţii de moştenitor!

Singura persoană pe care Eisele o moştenea real şi legal este mama sa, Szucs Zsuzsanna, dar care s-a numărat între moştenitorii lui Waisslovich care, în 1947, şi-au vândut moştenirea lui Traian Dornea. Şi care, deci, nu mai avea ce să-i lase lui Eisele...