Potrivit unui comunicat făcut public joi de DIICOT, Dorin Micle a fost reţinut pentru luare de mită, constituire de grup infracţional, complicitate la evaziune fiscală şi la spălare de bani. De asemenea, procurorii au dispus reţinerea în lipsă şi pentru cetăţeanul austriac Aron Marin Panc, patronul unei firme de transport din Bihor, SC P.T.Aron SRL, intermediarul şpăgilor.
„În cauză există suspiciunea rezonabilă că cei doi inculpaţi au aderat la gruparea infracţională constituită iniţial de inculpaţii S.A şi S.S (Adrian Sileanu şi Sorin Seleşiu, n.r.)", se precizează în comunicat, rolul celor doi bihoreni fiind extrem de important, căci ei au făcut posibilă intrarea în ţară a cărnii stricate.
Reţeta era simplă. Întrucât reglementările legale în vigoare impuneau un control strict pentru mărfurile cu grad ridicat de risc, cum este şi carnea, la intrarea pe teritoriul României, transporturile de acest fel erau sigilate de inspectori ai ANAF ori introduse într-o aplicație electronică denumită „trafic control", care nu mai dădea posibilitatea ca mărfurile să fie trecute pe numele unor firme paravan.
Dorin Micle lucra la punctul de control din Borş şi, în virtutea atribuţiilor de serviciu, era unul dintre lucrătorii Finanţelor care introduceau în aplicația „trafic control" documentele de însoțire a mărfii (CMR) pentru transporturile care intrau în ţară.
„În baza unei înţelegeri prealabile cu alţi membri ai grupării, inculpatul Micle Ioan-Dorin, în schimbul unor sume de bani, asigura tranzitul fără ca mijloacele de transport să fie sigilate sau după caz introduse în aplicația „trafic control"", se precizează în comunicatul DIICOT.
Mai mult decât atât, Micle îi anunţa în prealabil pe membrii grupării, prin intermediul lui Aron Marin Panc, despre turele în care se afla la serviciu şi putea asigura tranzitul prin frontieră al mijloacelor de transport.
„Potrivit înțelegerii dintre părțile interesate, autocamioanele așteptau, în Ungaria, la aproximativ 10 kilometri de punctul de trecere a frontierei, momentul în care conducătorii auto erau anunțați de către unul din membrii grupării cu privire la faptul că pot intra în România. Acest moment era stabilit în funcție de indicațiile date de către Micle Ioan-Dorin cu privire la tura în care își desfășura activitatea", spun procurorii. În schimbul ajutorului, Micle a pretins și primit prin intermediul lui Panc suma totală de 75.000 lei.
Dorin Micle a fost prezentat joi după-amiaza la Curtea de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă. Totodată, procurorii DIICOT au solicitat instanţei şi arestarea în lipsă a cetăţeanului austriac.
UPDATE: În urma dezbaterilor, Micle a fost arestat de magistraţi pentru 30 de zile.