Echipele bihorene s-au întors de la turneul final al Campionatului Naţional al Firmelor şi Instituţiilor Publice, competiţie de minifotbal care s-a desfăşurat la Piatra Neamţ, în perioada 14-16 iunie.

Între cele 33 de participante din întreaga ţară, s-au numărat şi formaţiile care au ocupat primele trei locuri în Campionatul Judeţean Bihor: Celestica, Dedeman Oradea şi Termoficare Oradea.

După evoluţii bune în primele meciuri, toate cele trei formaţii din Bihor au trecut de faza grupelor. În şaisprezecimile de finală, însă, ghinionul a făcut ca Dedeman Oradea să întâlnească Termoficare Oradea. Astfel, doar una din aceste două putea să facă pasul spre faza superioară. Aceasta a fost Dedeman, victorioasă cu scorul de 5-2.

Cealaltă echipă bihoreană, Celestica, a învins în acest tur echipa Continental Timişoara cu 1-0 şi a obţinut accesul spre optimile de finală.

În optimi, în urma tragerii la sorţi cele două echipe orădene rămase în cursă au aflat că vor juca între ele. Astfel, Dedeman a întrecut Celestica cu 3-1 şi a ajuns în sferturile de finală.

În sferturi, orădenii de la Dedeman au dat de gazdele de la Fenix Play Piatra Neamţ, echipă care avea să câştige turenul şi care s-a impus de această dată cu scorul de 3-1.

Bihorul a fost al doilea judeţ ca număr de reprezentante, fiind depăşit doar de Timiş, care a avut patru echipe.

Titlul naţional a revenit, astfel, gazdelor de la Fenix Piatra Neamţ, care în finală a dispus la limită, cu 1-0, de echipa Star Ansamble din Albă Iulia.

Spiros Baltsavias, cel care a pus bazele minifotbalului în Oradea şi care organizează şi campionatele judeţene ale acestor competiţii de fotbal pe teren redus, s-a declarat mulţumit de participarea echipelor bihorene la turneul final, reamintind că pentru următoarea ediţie a Campionatului Judeţean de Minifotbal pentru Firme şi Instituţii Publice se pot face înscrieri, noul sezon urmând să înceapă pe 16 septembrie.