Fiscul bihorean pregătește controale la coafezele și profesorii care dau meditații pe considerentul că declară venituri cu mult sub cele reale.

Urmează controale!

Persoanele fizice care fac parte din cele două categorii profesionale mai au timp până la sfârșitul lunii mai să își declare veniturile reale înainte ca fiscul să declanșeze controale încrucișate.

„Am început încă de anul trecut să colectăm date și am descoperit cazuri aberante. Foarte multe persoane au declarat venituri foarte mici ori deloc. Așteptăm să depună declarațiile în luna mai, după care vom face o analiză și vom începe să facem controale”, a declarat BIHOREANULUI directorul Administrației Județene a Finanțelor Publice Bihor, Ioan Mihaiu, marți, în încheierea ședinței Colegiului Prefectural, în cadrul căreia a prezentat raportul de activitate al instituției pentru anul 2023.

Venituri medii de... 350 lei lunar

În cadrul ședinței, Mihaiu a arătat că foarte mulți bihoreni care prestează activități pe persoană fizică autorizată în domeniul înfrumusețării, începând de la coafură și machiaj până la manichiură și pedichiură, și profesori care predau meditații au declarat venituri cu mult sub cele reale.

„Cel mai mare sector de activitate (n.r. - din punct de vedere al PFA-urilor înregistrate la AJFP Bihor) este cel al doamnelor din industria înfrumusețării care se ocupă de coafor, machiaj, make-up, manichiură și pedichiură, avem circa 1.500 PFA-uri”, a declarat directorul AJFP Bihor, Ioan Mihaiu, în cadrul ședinței.

Potrivit declarațiilor făcute la Finanțe, majoritatea acestor persoane fizice autorizate au declarat „zero venituri” sau chiar pierderi.

Din totalul coafezelor, 5 persoane fizice autorizate au declarat venituri lunare de 4.000 lei pe lună, 3 persoane autorizate au declarat venituri de 3.000 lei pe lună, după care sumele scad brusc.

„Știți cât au declarat 1.200 de PFA-uri? A ieșit o medie de venituri de 350 lei pe lună! Eu zic, ca să fac o glumă, că le ajung banii să facă un plin de rezervor să meargă până la salon și de acolo fac artă, fără niciun câștig”, a spus Mihaiu.

Directorul AJFP Bihor este sceptic cu privire la corectitudinea veniturilor declarate. „Toți avem soții, fiice, doamne și domnișoare și știm că merg la coafor sau machiaj, iar aceste servicii costă cam 150 lei plus-minus”, a spus Mihaiu.

Potrivit directorului, „o mireasă plătește pentru coafură cel puțin 500 lei, iar pentru machiaj alți 500 lei, iar sezonul de nunți este lung”, fapt pentru care veniturile celor din industria înfrumusețării sunt mult mai mari decât cele declarate.

Doar 130 de profesori bihoreni zic că dau meditații...

La fel, potrivit datelor din evidențele AJFP Bihor, dintre cele 7.000 de cadre didactice bihorene, doar 130 de dascăli au declarat că dau meditații, iar dintre aceștia 40 de profesori au susținut că nu au făcut venituri din această activitate.

„Este imposibil ca, din 7.000 de profesor, doar 90 să facă venituri din meditații”, a afirmat directorul AJFP Bihor, subliniind că, și în acest caz, veniturile declarate sunt cu mult sub cele reale.

„Știți cât iese media (n.r. veniturilor lunare din meditații) la profesori? 800 de lei! Atât au declarat profesorii că au încasat din meditații. (...) Asta, în timp ce orice părinte și bunic știe că o meditație costă minimum 100 de lei, iar aceasta se ține, în general, cu 5 copii simultan, că dacă este un singur elev suma poate ajunge la 200 lei și (n.r. cererea este atât de mare că) nici nu găsești profesor liber”, a spus Mihaiu.

Directorul AJFP Bihor a menționat, în schimb, cazurile cadrelor medicale și ale IT-iștilor, ca exemple pozitive cu privire la conformarea fiscală.

Dintre cei 3.000 de medici bihoreni, 1.000 de doctori și-au declarat venituri din activități libere, de pe urma cărora au încasat în medie circa 6.500 lei, iar cei aproximativ 300 IT-iști din evidențe au declarat venituri medii de circa 6.000 lei pe lună. Ceea ce pare să fie mai aproape de realitate...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!