Funcţionarii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bihor (DGFP) vor lucra sâmbătă, 31 iulie, cu program normal. "Toate administraţiile fiscale din teritoriu vor avea program de lucru cu publicul între orele 9 şi 15. Măsura a fost luată în vederea preluării documentelor agenţilor economici care doresc să se înscrie în Registrul Operatorilor Intracomunitari", a declarat pentru BIHOREANUL, Vasile Farc, purtătorul de cuvânt al DGFP Bihor.

Conform Ordonanţei de Urgenţă 54 din 2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile care efectuează operaţiuni intracomunitare cum ar fi livrări de bunuri, prestări de servicii şi altele vor trebui să se înscrie obligatoriu în Registrul Operatorilor Intracomunitari (ROI). Registrul se înfiinţează începând cu 1 august iar persoanele care nu sunt înscrise nu au cod valabil de TVA pentru operaţiuni intracomunitare chiar dacă sunt înregistrate oficial ca fiind plătitoare de TVA. Efectuarea de operaţiuni intracomunitare fără înscrierea în ROI se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 5.000 lei.

Deşi termenul limită pentru înscriere este data de 31 iulie, din cei 2.700 de agenţi economici bihoreni înregistraţi ca făcând operaţiuni intracomunitare până la 28 iulie au făcut demersuri pentru luarea în evidenţele ROI puţin peste 1.500. Angajaţii finanţelor se aşteaptă ca reprezentanţii celor circa 1.200 de firme care nu s-au înscris încă în registru să lase acest lucru pe ultima clipă şi să se prezinte la ghişee în cursul zilei de sâmbătă.