Patru tineri cu vârste între 18 şi 25 de ani au fost trimişi în judecată de procurorii DIICOT Oradea sub acuzaţia de trafic de droguri de mare risc, a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu.

Adrian Mircea Bot, de 21 de ani, fiul unui ofiţer MapN în rezervă, Sergiu Dumitru Diaconescu, de 22 de ani, băiatul unui patron de local din Rogerius, Raul Negru, de 18 ani, şi Sebastian Lung, de 25 de ani, cel din urmă fiul adjunctului şefului Inspectoratului de Jandarmi Bihor, Petru Lung, au fost prinşi în flagrant pe 18 februarie, în timp ce îi plasau unui poliţist al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, 30 de pliculeţe cu Special Gold, substanţă cu efect psihotrop.

În urma flagrantului, doar doi dintre ei, Bot şi Diaconescu, au fost iniţial arestaţi, la propunerea DIICOT, procurorii neavând probe împotriva celorlalţi doi tineri implicaţi. Ulterior, însă, şi aceştia au fost eliberaţi de Curtea de Apel Oradea. "În cursul săptămânii trecute, poliţiştii antidrog din cadrul BCCO Oradea au finalizat cercetările, iar procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea au propus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a celor patru tineri orădeni", a precizat marţi purtătorul de cuvânt al Poliţiei.

În cazul în care cei patru vor fi găsiţi vinovaţi, riscă o pedeapsă privativă de libertate cuprinsă între 10 şi 20 de ani.

Substanţa activă a drogului Special Gold, mefedrona, cunoscută sub numele popular de "sare de baie", face parte din lista substanţelor interzise, fiind considerat drog de mare risc.

Sarea de baie a fost introdusă pe lista substanţelor interzise odată cu alte 35 de substanţe aşa-zise etnobotanice, începând din 15 februarie, prin OUG nr. 6/2010 care a completat Legea privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante.

În plus, pe 22 iulie a intrat în vigoare o nouă hotărâre de guvern, respectiv H.G. nr. 575/2010, care incriminează comercializarea şi consumul altor 8 substanţe halucinogene, care erau comercializate legal până la această dată.

Ulterior, vânzarea acestor substanţe a continuat, fiind descoperite în timpul controalelor făcute în mai multe magazine cu profil etnobotanic. "Poliţiştii antidrog în colaborare cu Garda Financiară - Secţia Bihor au efectuat mai multe controale la magazinele cu profil etnobotanic din judeţul Bihor, fiind ridicate în vederea distrugerii circa 300 pliculeţe de astfel de produse incriminate", a declarat inspectorul principal Alina Dinu.