Cinci tineri au fost prinşi în flagrant, joia trecută, de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, după ce au vândut 30 de pliculeţe de "Special Gold", un drog scos în afara legii începând cu 15 februarie, tocmai unui poliţist sub acoperire.

BIHOREANUL a aflat că printre cei reţinuţi s-a aflat şi Sebastian Lung, fiul colonelului Petru Lung, adjunctul inspectorului-şef al Jandarmeriei Bihor. Deşi e şi el pus sub învinuire pentru trafic de droguri de mare risc, tânărul a scăpat de arest. Mai puţin norocoşi au fost însă ceilalţi doi prieteni ai săi, Sergiu Dumitru Diaconescu, băiatul unui patron de local din Rogerius, şi Adrian Mircea Bot, odrasla unui ofiţer MapN în rezervă, ambii arestaţi pentru 29 de zile.

Prafuri în parcare

06 drog.jpgAcţiunea Serviciului Antidrog din cadrul BCCO Oradea a avut loc joia trecută, în jurul orei 19, în parcarea din faţa pizzeriei Master, lângă Liceul Lucian Blaga din Rogerius. Poliţiştii au aşteptat până când colegul lor a preluat cele 30 de pliculeţe de Special Gold de la vânzătorul Adrian Mircea Bot, pentru care plătise 900 de lei, în bancnote marcate, după care au înconjurat maşina în care a urcat tânărul, cerându-le celor cinci persoane aflate în autoturism să coboare.

Pe lângă Diaconescu, Bot şi Lung, în maşină se aflau încă doi minori, Raul N., şi Silvian T., ambii în vârstă de 17 ani. În timpul percheziţiei corporale, ofiţerii antidrog au găsit şi banii marcaţi, în buzunarul lui Sergiu Diaconescu.

Altul e de vină

Cei cinci au fost prezentaţi în aceeaşi seară procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Antidrog (DIICOT) Bihor, însă nici unul nu a recunoscut că i-ar aparţine plicurile cu mephedronă. Cei doi minori au declarat că nu ştiau nimic. Bot, cel care a predat plicurile, a fost brusc lovit de amnezie, declarând că nu el le-a vândut, ci Diaconescu, însă nu ştia exact ale cui sunt. Dar cu siguranţă nu ale lui.

Şi Diaconescu a aruncat vina în curtea amicului Sebastian Lung, spunând că drogurile ar fi fost ale acestuia, iar cel care le-a vândut a fost, de fapt, Bot. Asta chit că banii încasaţi de pe urma tranzacţiei au fost găsiţi în buzunarul lui.

Fiul colonelului de Jandarmi a venit cu o a treia variantă, potrivit căreia el era un simplu consumator şi, când şi când, cumpăra prafuri furnizate de Diaconescu. "Eu m-am dus doar să stau de pază, ca nu cumva să fie ţepuit de cumpărător. Însă cine le-a plasat în final, nu mai ştiu, că n-am fost atent", a spus Lung.

Prafuri în portbagaj

După audierile întinse până noaptea târziu, procurorii au aflat însă că, în ultima jumătate de an, Diaconescu şi amicii săi au dezvoltat o adevărată mică afacere din comerţul cu aşa-numita "sare de baie", făcând concurenţă acerbă weed shop-urilor din oraş. Deocamdată, anchetatorii nu au stabilit rolul fiecăruia, însă, în cazul lui Diaconescu cel puţin, au descoperit că acesta comanda săptămânal câte 100 de pliculeţe de la un dealer din Ungaria.

Marfa era livrată prin Fan Curier şi, pentru a nu da de bănuit acasă, o păstra în portbagajul maşinii, de unde, mai apoi, o vindea în faţa localurilor şi a cluburilor, cu 30 de lei plicul. De clienţi nu ducea lipsă, în condiţiile în care în weed shop-uri aceeaşi marfă costa între 45 şi 50 de lei, astfel că avea asigurat un câştig curat de 1.300 de lei pe săptămână. Odată cu scoaterea în afara legii a mephedronei şi includerea ei în lista stupefiantelor de mare risc, Diaconescu & Comp au devenit brusc din bişniţari traficanţi. Afacerea ar fi continuat, chiar şi aşa, dacă amicul său, Raul N., nu i-ar fi adus drept client, fără să ştie, taman un ofiţer de Poliţie...

Musca-n lapte

Deocamdată, numai Adrian Mircea Bot şi Sergiu Dumitru Diaconescu au fost prezentaţi la Tribunalul Bihor, unde magistraţii au emis pe numele lor mandate de arestare pentru 29 de zile. Sebastian Lung a fost eliberat, vineri, urmând ca ancheta în cazul lui să continue în stare de libertate. Dintre cei doi minori, doar Raul N. a fost pus sub acuzaţie, asta pentru că el a fost cel care l-a contactat pe "clientul" sub acoperire. Celălalt minor, Silvian T., a primit calitatea de martor.

Interpelat pe marginea incidentului, avocatul lui Sebastian Lung susţine că acesta nu a avut nicio implicare în tranzacţie. "Clientul meu a fost acolo, dar nu el a distribuit plicurile şi nici nu avea vreun beneficiu de pe urma vânzării. Doar l-a însoţit pe Diaconescu la locul de întâlnire şi atât", spune avocatul Şerban Cighir.

01 Lung.jpgÎn timp ce Lung junior recunoaşte că a mai gustat din sarea de baie, tatăl său pretinde totuşi că odrasla e curată ca lacrima. "A fost să se întâlnească cu câteva fete şi colegi de şcoală. N-a ştiut cu ce se ocupă aceştia. A picat ca musca-n lapte. Anturajul e de vină", l-a apărat adjunctul Inspectoratului de Jandarmi, colonelul Petru Lung (foto).

Oricum, zic apropiaţii săi, ofiţerul a decis că e timpul să coboare milităria din pod şi să-şi strunească feciorul, ca să nu fie nevoit să trimită jăndarii pe urmele lui. Atât doar, că e cam târziu...


PERICULOS
"Aurul" morţii

Special Gold sau "sarea de baie", cum este denumită popular mephedrona, este un drog sintetic din familia amfetaminelor, fiind un substitut al cocainei. Reacţiile provocate de "sarea de baie" sunt însă mult mai grave. Consumată regulat, provoacă mult mai rapid dependenţă şi are o serie de efecte negative: dureri musculare, ale nasului şi ale maxilarului, anorexie, insomnii, deprimare, epuizare fizică şi psihică, halucinaţii, tulburări cardio-vasculare, comă şi moarte, ultimele trei fiind succesive.

Mephedrona se putea achiziţiona legal din weed shop-uri până pe 15 februarie, când, printr-o ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a fost inclusă pe lista substanţelor interzise, alături de mai multe plante aşa-zise etnobotanice. Guvernul a luat această decizie fiindcă, în ultimele luni, cel puţin cinci tineri din Bucureşti au murit după ce au consumat această substanţă.