Un bărbat din comuna bihoreană Măgeşti şi un altul din localitatea Tiha Bârgăului, județul Bistrița Năsăud, s-au ales cu dosare penale pentru furt calificat, după ce au fost prinşi în flagrant în timp ce goleau rezervorul unui autotren. 

Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Poliţia Bihor, cei doi hoţi în vârstă de 32 ani (bihoreanul), respectiv de 28 de ani (cel din judeţul Bistriţa Năsăud) au fost dibuiţi în seara zilei de marţi. 

"Cei doi sustrăgeau combustibil din rezervorul unui autotren parcat pe raza localității bihorene Aușeu, proprietate a unei societăți comerciale", se arată în informarea care mai precizează și că poliţiştii au găsit lângă cei doi şi 8 recipiente din plastic, a câte 25 de litri fiecare, în care se aflau, în total, 200 de litri de motorină.

Combustibilul sustras a fost recuperat de polițiști.

Cercetările sunt continuate de Secția nr. 1 de Poliție Rurală Borod, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleşd.