7 persoane au fost reţinute, iar aproape 30.000 de pachete de ţigări de contrabandă, peste 250.000 lei şi o dubiţă cu numere false au fost ridicate luni, de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Bihor, după o acţiune de prindere în flagrant, urmată de 11 percheziţii domiciliare. 

Potrivit unui comunicat transmis luni de Poliţia Bihor, acţiunea s-a desfăşurat într-o anchetă care vizează şapte persoane cu vârste între 32 şi 59 ani din Bihor, bănuite de contrabandă.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, din care 8 pe raza municipiului Oradea, 2 în Nojorid, iar una în Paleu, polițiștii au descoperit 8.847 de pachete, de diferite mărci, nemarcate sau marcate necorespunzător. Totodată a fost descoperită şi ridicată în vederea cercetărilor suma de 193.095 de lei, respectiv 14.060 euro, dar şi o unitate DVR, agende, telefoane mobile și 80 cartușe de vânătoare de diferite calibre.

În cadrul acțiunii, polițiștii au prins în flagrant delict şi un bărbat de 33 de ani, din Baia Mare, județul Maramureș, în timp ce preda unui bărbat în vârstă de 35 ani din Oradea 19.913 pachete de ţigări de contrabandă, pe care le transportase cu o autoutilitară cu numere de înmatriculare false şi având un locaş special creat pentru transportul de ţigări. Produsele au fost ridicate dintr-o locuinţă din Oradea, ce fusese închiriată de bărbatul de 35 ani tocmai pentru depozitarea ţigărilor. 

"Întreaga cantitate de ţigări găsite, banii și autoutilitara folosită la transportul țigaretelor de contrabandă au fost indisponibilizate, urmând a face obiectul confiscării speciale, în vederea recuperării prejudiciului cauzat bugetului consolidat al statului, estimat în prezent la peste 500.000 de lei", se precizează în comunicatul Poliţiei. 

Cele 7 persoane ridicate au fost reţinute, luni, de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, pentru 24 de ore şi sunt anchetate pentru contrabandă. Marţi, persoanele vizate vor fi audiate de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea care va decide şi eventualele noi măsuri preventive. 

Acțiunea de luni a poliţiştilor a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției pentru Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bihor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.