Dacă n-ar fi existat, doctorița Flavia Groșan trebuia inventată. O dată pentru că, atunci când rata de supraviețuire a celor cu Covid e mai mică de 10%, dacă ajung să fie întubați, e clar că oamenii mai pot spera doar în minuni.

Apoi, pentru că până și cei mai înverșunați conspiraționiști și antivacciniști au sesizat ridicolul situației. Liderii lor de opinie erau modiste aflate în foame, jurnaliste lăsate la vatră sau pur și simplu armate de analfabeți mai mult sau mai puțin funcționali. În schimb, prezența doamnei doctor le conferă o legitimitate pe care nu o aveau când vectorii lor de opinie se poticnesc nu în științele medicale, ci în gramatica limbii române.

Paradoxal, poate singurul conspiraționist din Bihor care mai are cât de cât o legătură cu vaccinul este deputatul Mihai Lasca. După șmenurile acestuia făcute la drumulmare, sunt convins că cei înșelați s-au vaccinat pe viață și nu mai schimbă valută pe la colț de stradă. 

Nu pot să nu remarc că mulți dintre cei care sar acum în apărarea doamnei doctor și cred cu tărie în tratamentul ei acceptă existența bolii. Păi, cum vine asta? Doamna Groșan vindecă o boală care nu există?

Așa cum conspiraționiștii au dreptul să se îndoiască de cifrele prezentate de autorități, tot așa și cei de pe partea opusă a baricadei au dreptul legitim de a cere lămuriri suplimentare despre marile realizări medicale ale doamnei doctor Groșan. Nimeni nu-i cere schema de tratament, în fond e business-ul domniei sale și, dacă un bucătar nu-și pune pe tapet secretele ingredientelor, de ce ar face-o ea?

O simplă ieșire pe Facebook ar lămuri problema. Toți cei tratați ar trebui să dea un semn de viață, că sunt bine mersi, sănătoşi și voinici și deja ar fi un pas spre dezamorsarea dilemelor. Dar, sincer, nu cred că vom ajunge la așa ceva.

Problema capătă accente tragice, dacă nu scandaloase, din cauza celor care fac scut în jurul doamnei, deși aceasta nu este în niciun pericol. Am văzut artiști de talie județeană care lansează pe piață mitul urban cu pastila roz, cu care sunt asasinați pacienți de la terapie intensivă, mit care mi-a adus aminte de alte bazaconii, gen moarta care se plimbă cu taxiul sau ambulanţa care răpește copii pentru a le extrage sângele.

Nu înțeleg de ce o manifestare de solidaritate cu doamna Groșan trebuie să se transforme în mesaje de ură împotriva celorlalți medici. Poți fi alături şi de ea, și de cei care ne tămăduiesc fizic, nu prin telefon, telepatie sau Facebook.

Doamna doctor trebuie să aibă mare grijă cum își gestionează capitalul câștigat, pentru că riscă foarte ușor să ajungă un fel de Şoşoacă cu stetoscop.