Deputatul liberal Florica Cherecheş acuză Guvernul că masacrează legislaţia educaţiei. Prin Ordonanţa de Urgenţă 94/2014, emisă pe 29 decembrie anul trecut, la trei zile după încheierea sesiunii parlamentare, Guvernul a schimbat Legea Educaţiei, principala modificare cunoscută opiniei publice fiind posibilitatea unui deţinător al titlului de doctor în ştiinţe de a renunţa la acest titlu, astfel că - pe bună dreptate, susţine Cherecheş - Ordonanţa a fost dată "cu dedicaţie" pentru ca premierul Victor Ponta să-şi "rezolve" problema doctoratului plagiat.

Pe lângă asta, însă, probabil pentru a masca acest scop principal, Ordonanţa loveşte puternic în învăţământul profesional, care devine o "victimă colaterală".

Astfel, Cherecheş a afirmat că, în timp ce în prezent şcolile profesionale pot funcţiona în baza unui parteneriat între Inspectoratele Şcolare şi agenţii economici care vor să aibă viitori angajaţi bine calificaţi, asigurând cursanţilor pe lângă bursa oferită de stat, de 200 lei pe lună, încă una, tot de 200 lei, şi oferindu-le locuri de muncă la absolvire, OUG 94 prevede ca din următorul an de învăţământ şcolile profesionale să poată funcţiona numai la cererea expresă a agenţilor economici, numai după ce aceste solicitări sunt aprobate de un aşa-numit "Consorţiu Regional", nedefinit (despre care Ordonanţa nu spune nici ce este, nici din cine e format), apoi de o altă structură (la fel de necunoscută), numită "Comitetul Local de Dezvoltare a Parteneriatelor Sociale", în final fiind necesară şi aprobarea Inspectoratelor Şcolare şi a Ministerului Educaţiei. "Se introduce enorm de multă birocraţie", spune Florica Cherecheş.

Pe de altă parte, în timp ce în prezent şcolile profesionale funcţionează pe baza unor contracte de şcolarizare a ucenicilor, OUG 94 obligă agenţii economici să le încheie cursanţilor contracte de muncă. "Evident, costurile vor creşte", explică Florica Cherecheş.

Potrivit acesteia, şcolile profesionale - înfiinţate în Braşov, Sibiu, Alba, Argeş, Hunedoara (în Oradea există Şcoala Eurobusiness, care şcolarizează în unităţi existente viitori muncitori pentru firmele din Parcul Industrial) - au fost foarte bine apreciate de agenţii economici (care au investit în dotarea acestor şcoli), dar şi de Camera de Comerţ Româno-Germană şi Ambasada Germaniei la Bucureşti, care a contribuit anul trecut cu 10.000 euro la "Caravana Meseriilor", pentru a explica tinerilor din mediul rural avantajele acestui tip de învăţământ. "Anul trecut a absolvit prima promoţie a acestor şcoli, care a scos muncitori calificaţi atât după cursuri de pregătire de doi ani, cât şi de un an. Au încheiat asemenea şcoli 35.000 de tineri, din care 98% au fost angajaţi imediat de agenţii economici, iar pentru acest an Camera de Comerţ Româno-Germană a estimat un necesar al cifrei de şcolarizare de 65.000 de locuri", a spus Cherecheş.

Deputatul liberal consideră, însă, că prin noua Ordonanţă de Urgenţă, a treia care modifică Legea Educaţiei în ultimii doi ani, se doreşte descurajarea acestei forme de învăţământ şi "îndrumarea" către universităţi a tinerilor (care, dacă legislaţia ar fi rămas neschimbată, ar fi optat pentru şcolile profesionale), mai ales în contextul în care anul trecut Guvernul a permis înscrierea la universităţi inclusiv a tinerilor care nu au promovat examenul de Bacalaureat.

"Noi (n.r. - PNL) ne vom opune, atunci când Ordonanţa va ajunge în Parlament, ca ea să fie aprobată. Dar şi colegii (n.r. - de la putere) vor trebui să înţeleagă că dacă dorim creşterea ratei şomajului şi evitarea risipirii banului public - pentru că absolvenţii şcolilor profesionale nu doar că nu mai cer ajutoare de şomaj, ci devin contribuabili - atunci trebuie să ne adecvăm ofertele educaţionale la piaţa muncii", a spus deputatul Florica Cherecheş.