Deputatul PNL Bihor Florica Cherecheş o critică pe şefa Ministerului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, pentru un ordin prin care a redus la jumătate subvenţiile bătrânilor dependenţi şi copiilor cu dizabilităţi, dar nu numai.

Într-un comunicat remis presei locale, Cherecheş arată că în ultima zi a lunii trecute Vasilescu a semnat un ordin prin care a redus atât suma, de la 27 milioane lei la 14 milioane lei, cât şi numărul ONG-urilor, de la 155 la 105, care trebuia să beneficieze, în baza unui ordin precedent, emis în decembrie 2017, de subvenţii de la bugetul de stat pentru a acorda servicii sociale profesionale pentru copiii cu dizabilităţi şi vârstnicii dependenţi, numărul celor care rămân în acest fel fără sprijin fiind de 5.000 de persoane.  

"Faţă de lista publicată iniţial în anexa la ordinul din decembrie, acum avem cu 33% mai puţine ONG-uri finanţate şi cu 38% mai puţine servicii sociale finanţate. Au fost tăiate în primul rând serviciile de îngrijire la domiciliu, dar şi serviciile pentru copii şi adulţi cu dizabilităţi. S-au tăiat şi subvenţiile pentru copiii proveniţi din familii cu venituri mici care beneficiau de servicii de sprijin care-i motivează să continue şcoala", arată deputatul PNL Bihor.

Potrivit comunicatului, Florica Cherecheş s-a adresat ministrului Lia Olguţa Vasilescu printr-o declaraţie susţinută în Camera Deputaţilor, rugând-o "insistent să nu luaţi banii de la aceşti oameni necăjiţi ca să dublaţi salariile bugetarilor sau să daţi tot felul de ajutoare unora care sunt apţi de muncă".

"Găsiţi alte surse şi nu vă bateţi joc de organizaţiile care au nevoie de acest sprijin pentru a-şi putea continua munca nobilă de a veni în întâmpinarea nevoilor celor mai vulnerabili dintre noi", a spus Cherecheş în declaraţia privind ordinul ministrului Muncii.