Liberalul Florin Birta a depus, luni, jurământul de primar de Oradea într-o şedinţă de îndată convocată imediat după constituirea noului Consiliu Local.

În prezenţa lui Bolojan

Prima şedinţă din noul mandat a fost condusă de prefectul de Bihor, Dumitru Ţiplea, secondat de decanul de vârstă al noului Consiliu Local, Grigore Morar, şi de cei mai tineri aleşi, Andrei Crăciun şi Hunor Kadar.

La eveniment a participat şi preşedintele ales al Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, cel care a condus Oradea în ultimii 12 ani.

"Jur să respect constituţia şi legile ţării şi să fac cu bună credinţă tot ceea ce stă în puterea şi priceperea mea pentru binele locuitorilor municipiului Oradea. Aşa să îmi ajute Dumnezeu!", a rostit noul primar de Oradea, Florin Birta.

În primul său discurs în calitate de primar, liberalul i-a mulţumit fostului edil-șef Ilie Bolojan pentru încrederea acordată, iar familiei şi colegilor din PNL pentru sprijinul oferit. "Vă promit că nu vă voi dezamăgi", a spus Birta.

Noul primar de Oradea a afirmat că va fi "un primar pentru toţi orădenii" în condiţiile în care Oradea este un oraş multicultural "în care dorinţa de a face lucrurile bine, indiferent din ce direcţie vine, ne poate propulsa în sus". Florin Birta şi-a primit eşarfa tricoloră de primar din mâna secretarului Consiliului Local, Ionel Vila.

Jurământ de pandemie...

La fel ca primarul, noii consilieri locali au jurat cu mâna pe Biblie, în ordine alfabetică, să facă tot ce le stă în putinţă pentru binele orădenilor.

Festivitatea, deschisă cu intonarea imnului de stat şi o rugăciune oficiată de preotul ortodox Ioan Rus, s-a desfăşurat cu respectarea restricţiilor impuse de prevenirea răspândirii infecţiei cu noul coronavirus.

Noii consilieri locali au fost aşezaţi în sala mare a Primăriei, păstrând cel puţin un loc liber între ei, au purtat mască inclusiv în timpul depunerii jurământului şi s-au dezinfectat pe mâini înainte să le pună pe Biblie.

La şedinţa de constituire au depus jurământul şi şi-au preluat mandatele 23 de consilieri locali, în condiţiile în care patru aleşi urmează să fie validaţi de instanţă după şedinţa de Consiliu Local.

Aceştia sunt liberalul Nicolae Nica, supleant pe lista PNL, care îşi va prelua mandatul ca urmare a faptului că Florin Birta a depus jurământul de primar, renunţând la calitatea de consilier local. La fel, vor intra în Consiliul Local social-democraţii Adrian Madar şi Florica Bungău, care îi vor înlocui pe Florian Bodog şi Cristian Puşcaş, retraşi, şi Hunyadi Istvan, care îl va înlocui pe Derzsi Akos.

Secretarul Consiliului Local, Ionel Vila, a convocat o a doua şedinţă de îndată, în cadrul căreia, tot luni, urmau să fie aleşi noii viceprimari ai Oradiei, propunerile liberalilor, majoritari în CL, fiind Arina Moş şi Marcel Dragoş.

Viceprimari: Arina Moș și Marcel Dragoș!

După ședința organizată pentru constituirea Consiliului Local și cea pentru depunerea jurământului de primar de către liberalul Florin Birta, aleșii orădeni s-au întrunit de la ora 12 pentru a treia oară pentru alegerea celor doi viceprimari de Oradea.

Așa cum a promis imediat după alegeri, Birta i-a propus pentru aceste funcții pe liberalii Arina Moș, coordonatorul Direcției pentru Asistență Socială Oradea, și Marcel Dragoș, șef serviciu în cadrul Oficiului pentru Cadastru și Publicitate Imobiliară.

În ciuda șanselor mici de izbândă, reprezentanții UDMR au avut propria nominalizare.

„Îl propun pe Szabó József (n.r. pentru) ca și comunitatea maghiară să aibă un reprezentant în cadrul Primăriei”, a argumentat consilierul Kádár Hunor.

Alegerea celor doi viceprimari s-a făcut prin vot secret, cu ajutorul unei urne amenajate într-o cabină din sala mare rezervată translatorilor care deservesc conferințele internaționale.

În urma numărării voturilor, Arina Moș a fost aleasă viceprimar cu 23 de voturi, acordate de toți consilierii aflați în sală, iar Marcel Dragoș a primit 19 voturi din partea PNL și PSD. Szabó József a adunat doar patru voturi din partea grupului UDMR.

„Vreau să îi felicit pe doamna Moș și domnul Dragoș pentru voturile obținute și pentru că vor fi viceprimari în următorul mandat 2020 - 2024. Avem în față o muncă destul de grea pe care cu siguranță o vom duce la bun sfârșit. Așa cum îi cunosc, sunt oameni implicați, oameni determinați care vor face tot posibilul ca proiectele pe care le avem împreună să le ducem la bun sfârșit”, a declarat Birta.

Potrivit noului primar de Oradea, următoarea ședință de Consiliu Local va fi convocată la sfârșitul acestei luni pentru validarea mandatelor celor patru consilieri de pe lista de supleanți.

Împărțiți pe comisii...

În cea de-a treia ședință organizată de îndată, consilierii locali s-au împărțit pe comisii tehnice de specialitate care vor dezbate proiectele de hotărâri înainte ca acestea să fie discutate în plen.

Astfel, Comisia pentru prognoză și programe de dezvoltare economică, buget, finanțe, agricultură, administrarea domeniului public și privat al municipiului va fi formată din: Ioan Lezeu, Laurențiu Chiană, Ioan Tau, Szabó József și Ioan Alexandru Tirla.

Din Comisia pentru activități social-culturale, culte, învățământ, activități sportive și de agrement vor face parte: Aurel Căuș, Antonia Nica, Andrei Crăciun, Daniel Negrean și Florin Marinău.

Din cea de-a treia comisie, pentru amenajarea teritoriului, urbanism, protecția mediului și turism vor face parte Camelia Dulca, Marcel Dragoș, Grigore Morar, Teofil Filimon și Emilian Pavel.

Comisia pentru muncă, sănătate, familie, protecție socială și protecție copii îi va avea în componență pe: Adrian Dușe, Camelia Buhaș, Călin Barabaș, Olivia Burtă și Pető Dalma Csilla.

Comisia juridică, pentru administrație publică locală, disciplină, respectarea drepturilor și libertăților cetățenești, relații cu alte comisii locale sau organisme similare, de integrare europeană va fi compusă din Patricia Moș, Kádár Hunor și Marius Zdrâncă.

Vezi mai jos care a fost atmosfera la ședințe! Video: PAUL LELEA


Discursul lui Florin Birta la preluarea mandatului de primar:

Azi, am depus jurământul pentru investirea mea în funcția de Primar al municipiului Oradea. Doresc să vă mulțumesc pentru încrederea acordată prin votul dumneavostră! Vă promit că nu vă voi dezamăgi!

Îi mulțumesc domnului Ilie Bolojan pentru suportul, sprijinul și pentru tot ce m-a învățat în ultimii ani. Îi mulțumesc de asemenea pentru nivelul la care a adus orașul Oradea, pentru toate eforturile depuse și pentru construirea unei administrații funcționale și performante alături de care voi putea duce mai departe proiectele care ne-au făcut să ieșim în evidență, ca oras exemplu pentru toată țara.

Mulțumesc echipei mele care a fost implicată în aceasta reușită și alături de care vom continua să muncim, zi de zi, în următorii ani, pentru Oradea.

Doresc să transmit respectul meu pentru întreaga clasă politică și îmi manifest speranța că împreună vom conlucra proactiv pentru binele orădenilor și pentru atingerea unor puncte de performanță superioară a municipiului Oradea.

Eu, Florin Birta voi fi, la fel ca înaintașul meu, un primar pentru toți orădenii, indiferent de etnie, religie sau preferințe politice. Buna înțelegere și respectul reciproc ne caracterizează și e parte din reușita noastră ca oraș. Suntem și vom rămâne un oraș multicultural în care dorința de a face lucrurile bine, indiferent din ce direcție vine această dorință, ne poate propulsa și mai sus.

În calitate de Primar voi continua strategia de dezvoltare a orașului Oradea bazându-mă pe programul și pe cei 10 piloni care stau la baza proiectului prezentat în campania electorală. 

Situația critică în care suntem ne impune să accelerăm câteva direcții prioritare: sănătatea, educația și infrastructura. Împreună cu Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, vom luate toate măsurile să trecem cu bine peste această perioadă de pandemie, atât în Oradea cât și în județul Bihor.

Tot ceea ce vom face în următorii 4 ani au ca scop creșterea calității vieții orădenilor. Toți pilonii pe care se bazează programul meu vor fi activi și vor avea o finalitate în creșterea nivelului orașului Oradea.

Avem mult de lucru, avem multe de făcut. Avem de construit un oraș și de crescut generații de valoare. Nu avem timp de pierdut! 

Vom reuși împreună, dragi orădeni!
Dumnezeu să aibă în pază orașul nostru!