Instructorul şi totodată sportivul secţiei de powerlifting din cadrul clubului CS Crişul Oradea, Florin Ionuţ Lupaş, a participat în perioada 3-8 mai la Campionatul European de Powerlifting - Echipat, competiţie care s-a desfăşurat în Cehia, în localitatea Plzeň, unde a reuşit să urce de două ori pe podium.

La aceste întreceri, delegaţia echipei naţionale de powerlifting a cucerit în total 31 de medalii, dintre care două medalii de bronz au fost obţinute de sportivul clubului Crişul, Florin Ionuţ Lupaş, la probele de genuflexiuni şi îndreptări, la categoria greilor, +120 kg seniori. 

Este important de precizat însă şi faptul că România s-a situat pe locul III în clasamentul pe naţiuni la juniori, la acest Campionat European. 

În Cehia, Florin Ionuţ Lupaş a fost însoţit de coordonatorul de secţii al clubului, Tulkos Rómeó, cel care a ocupat şi funcţia de instructor asistent. 

"Cunoscând capacitatea lui de sportiv şi caracterul său, eram convinsă că aşa cum a făcut-o şi anul precedent, va urca din nou pe podium, chiar dacă a fost foarte greu să concureze cu greii Europei la această disciplină sportivă. A cucerit două medalii de bronz la seniori, care reprezintă un rezultat foarte important şi pentru clubul nostru. Îl felicit în numele conducerii clubului atât pe el, cât şi întreaga delegaţie", a transmis Pető Dalma Csilla, directoarea clubului Crişul Oradea.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!