Un pădurar al Ocolului Silvic Brătcuţa, care administrează păduri private din Lugaşu de Jos, s-a trezit cu anexa gospodăriei incendiată, flăcările mistuindu-i o magazie, cu tot cu bunurile aflate în ea.

Pompierii din Aleşd consideră că focul a fost pus intenţionat, iar păgubaşul îi bănuieşte pe nişte localnici de etnie romă pe care îi prinsese la furat de lemne şi care l-au şi ameninţat.

"Noi dormeam"

Pădurarul Francsak Francisc şi soţia sa, Nicoleta Secară, consilier local PNL în Lugaşu de Jos, unde şi locuiesc, chiar în centrul localităţii, spun că dormeau când vecinii i-au alertat asupra evenimentului, produs în noaptea de sâmbătă spre duminică.

"Noi dormeam, n-am auzit când a fost pus focul. Ne-au trezit vecinii, care s-au alarmat, iar flăcările erau cât casa de mari şi au cuprins o magazie. Au venit două echipaje de Pompieri din Aleşd şi l-au stins cam în două ore. Magazia a ars cu tot ce era în ea: două motocoase, două motociclete, un aparat de sudură, o pompă de vidanjă, un compresor şi mai multe anvelope", a declarat BIHOREANULUI pădurarul Francsak Francisc.

Bunuri salvate

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, locotenent colonel Camelia Roşca, apelul privind incendiul a fost primit la 112 în noaptea de sâmbătă spre duminică la ora 1.50, la faţa locului intervenind două echipaje ale staţiei de Pompieri din Aleşd, care au reuşit să lichideze focul în jurul orei 3.25.

"A ars anexa gospodăriei cu bunurile aflate în interiorul acesteia, iar cercetările efectuate la faţa locului au indicat drept cauză probabilă folosirea intenţionată a unei surse de aprindere, ceea ce înseamnă provocarea intenţionată", a spus purtătorul de cuvânt al ISU Crişana.

Pe de altă parte, ofiţerul a subliniat că, datorită intervenţiei pompierilor, a fost evitată extinderea incendiului la o altă magazie din apropiere, unde se aflau un tractor şi 400 de baloţi de paie.

"Cu ameninţări"

Pădurarul Francsak Francisc, angajat al Ocolului Silvic privat Brătcuţa, care administrează pădurile din proprietatea privată a unor localnici din satul Lugaşu de Jos şi pădurea Asociaţiei Urbariale Văratec din Peştiş, spune că îi bănuieşte ca autori pe doi etnici romi din localitate, pe care i-a prins la furat de lemne în urmă cu o lună.

"Erau cu o căruţă, într-o parte de pădure nepăzită. Când i-am prins şi i-am scos din pădure, au început cu ameninţări, că o să văd eu ce păţesc, în scurt timp", spune pădurarul, adăugând că le-a comunicat şi poliţiştilor acest detaliu.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!