Există viaţă după moarte ? Există clasă fără bani strânşi de la elevii ei ? Există liceu fără fondul şcolii ? Sunt întrebări la care încă nu putem răspunde. Povestea e simplă şi tristă. Undeva la ţară, unde e un adevărat miracol că mai sunt copii, unde e de domeniul fanatasticului că aceştia mai şi merg la şcoală, o profesoră l-a trimis acasă pe un elev care nu venise cu cotizaţia.
Ce mai conta că bietul copil are doar 11 ani, mai are 8 fraţi acasă şi că a trebuit să plece din şcoală , pe ploaie, trei kilometri, pană acasă ? Poate că el e prea timid sau prea bine crescut să-i spună profesoarei : « Chiar aşa haină sunteţi să-mi cereţi bani când noi ne drămuim fiecare leţcaie » ? Chiar aşa ?Pe ce se duc banii respectivi ? Pe rimeluri ? Pe OB-uri ?
Asemenea profesoarei în cauză mai sunt câteva mii. Mai mult ca sigur că face parte din tagma celor care cer mărirea salariului cu 50 % pe motiv că banii de meditaţii nu le mai ajung. A strânge bani de la copii e deja sport naţional în haoticul sistem românesc de învăţământ. Părinţii trebuie să cumpere bănci şi scaune, din fondul clasei se zugravesc pereţii, din cel al şcolii se repară WC-urille. Asta în timp ce banii pentru reparaţii trimişi de primării se scurg prin alte buzunare.
La ce sărăcie şi foame este în România e imoral şi ilegal să dai afară elevii care nu platesc birurile cerute de dascăli. Practic, dacă o familie e lipsită de posibilitaţi materiale copiii pot să-şi ia gândul de la şcoală. Şi dacă tot e neapărată nevoie de aceşti bani, poate n-ar fi lipsit de interes ca dascălii să-şi pună mintea la contribuţie şi să imagineze o grilă de « cotizaţie » funcţie de veniturile părinţilor. Pentru că nu-i totuna să ceri un million şi elevilor pauperi şi celor din familii avute.
Părinţii care au trecut prin calvarul cotizaţiilor fără sfârşit ştiu că apogeul se atinge în anii terminali. Pentru banchete şi albume cu poze, pentru ţinute şi protocoale la Bacalaureat se strâng, din timp, sume uriaşe la nivel de şcoală. Ce poate fi în sufletul unui copil care ştie că părinţii n-au bani să-şi plătească întreţinerea, dar el le cere acestora raţia lunară, paralizat de teama de a nu se face de râs în faţa colegilor ?
Nu trăim într-o lume în care oamenii sunt egali dar măcar copiii ar merita să primească şanse egale. Iar soluţia cea mai de bun este : fără bani adunaţi în şcoală !
Cât despre profesionalismul profesoarei care timitie un puştan de11 ani să mearga pe jos cale de două sate numai pentru că doamna s-a trezit cu faţa la cearceaf, poate n-ar stica să se sesizeze şi colegii ei de breaslă.