În ziua în care întreaga presă din țară, și nu numai, a anunțat că o mare companie, Nokian Tyres, investește în Oradea 650 milioane de euro, fostul comisar european pentru Dezvoltare Corina Crețu, în prezent eurodeputat Pro România, a lăudat orașul afirmând că de ani buni este urbea din România cu cel mai mare ritm de dezvoltare.

Oradea, o excepție

„Revin aici cu mare plăcere. Oradea, după populație, este al 10-lea oraș din România, dar este orașul cu cel mai mare ritm de dezvoltare, de câțiva ani, un oraș de nota 10”, a spus eurodeputatul într-o conferință de presă susținută marți la sediul Pro România din Oradea împreună cu colegi din organizația județeană.

Crețu a atenționat, însă, că lângă Oradea, în stațiunea Băile Felix, se închid hoteluri pentru că Guvernul nu are viziunea care să contribuie la depășirea dificultăților provocate de pandemie și de războiul din Ucraina.

„Mai este o știre, că în Felix se vor închide hoteluri, iar asta arată o lipsă de viziune a Guvernului. Pe mine mă îngrijorează lipsa de profesionalism la nivelul Guvernului”, a spus demnitarul, criticând faptul că dacă în exercițiul financiar precedent, 2007 - 2014, gradul de absorbție a fondurilor europene ar fi fost de „aproape 93%”, în cel actual este de doar 68%, iar asta „pentru că s-a dat derogare de la Parlamentul European și Guvernul poate deconta toate cheltuielile legate de refugiați”.

„Suntem foarte întârziați și cu PNRR, și cu programele operaționale. Deja 18 state folosesc toate instrumentele (n.r. – pentru finanțarea cu fonduri europene), noi abia acum obținem aprobările și nu avem proiecte. Deci banii nu au fost niciodată o problemă, ci lipsa proiectelor și a viziunii”, a spus fostul comisar european.

Alianță cu PSD, Claudiu Pop - „o valoare”

În ce privește politica de partid, Corina Crețu, care este și vicepreședinte al Pro România, a spus că împreună cu colegii săi vrea „să consolidăm partidul” și că liderii acestuia ar propune ca proiect de țară „reducerea decalajelor dintre mediul rural și mediul urban”, spunând că prin politicile publice concepute și puse în aplicare trebuie ca locuitorii satelor să beneficieze de condiții de trai similare celor pe care le au orășenii.

De asemenea, Crețu - care în trecut a fost membră PSD, exclusă pentru că a criticat guvernele controlate de Liviu Dragnea - a afirmat că pe viitor Pro România ar trebui să intre în alianță cu PSD, „pentru că de acolo am plecat”.

Răspunzând unei întrebări a BIHOREANULUI cu privire la faptul că fostul prefect Claudiu Pop, candidat în 2020 la Deputăție din partea Pro România, s-a întors deja în PSD, Corina Crețu a avut numai cuvinte bune despre fostul său coleg. „Domnul Pop probabil nu mai dădea șanse Pro România, dar îi doresc mult succes și sper că vom coopera și în continuare, pentru că eu cred că este o valoare pentru Bihor”, a spus ea, făcând referire la faptul că pe vremea când a condus Prefectura, acesta a colaborat corect și activ cu toate administrațiile locale.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!