Marta Jude, fosta prietenă a cunoscutului interlop orădean Gabi Dinamită, a fost reţinută de poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Patrimoniului al Poliţiei Oradea.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Oradea, pe numele femeii exista un mandat de executare a unei pedepse de 2 ani şi 6 luni de închisoare, pentru înşelăciune, fiind acuzată că, în cursul anului 2008, în calitate de reprezentant al unei firme din localitatea Tăşad, a achiziţionat de la firmele Miki Color SRL, Ciac SA, Viaterm SRL, Eurovest Tranzit SRL şi Carbenta Com SRL materiale de construcţii, instalaţii sanitare, mobilier, piese auto în valoare de 155.447,72 de lei, pentru plata cărora a emis file CEC.

Însă odată introduse spre decontare, filele au fost refuzate la plată din cauza lipsei totale de disponibil în cont.

Ulterior, Jude a vândut la jumătate de preţ mărfurile astfel achiziţionate, către diverse persoane fizice, iar banii i-a cheltuit în interes personal.

Jude a fost încarcerată în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Poliţiei Bihor şi urmează să fie transferată în Penitenciarul Oradea, pentru executarea pedepsei la care a fost condamnată.