Cristiana Bigan, fosta şefă a Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor Bihor, acum comisar de protecţia consumatorilor în Capitală, a fost trimisă în judecată de procurorii DNA într-un dosar de corupţie care îi mai are ca protagonişti pe fiul ei, Paul Cristian Ferchedău, Iuliana Coruţ, director la cabinetul ministrului Muncii, Mariana Câmpeanu, Paula Mănuceanu, consilier în cadrul aceluiaşi cabinet, şi Simona Dumitriu, colegă cu Cristiana Bigan.

Potrivit unui comunicat făcut public, vineri, de Biroul de presă al DNA, Cristianei Bigan i se impută faptul că, în octombrie 2012, ar fi cumpărat subiectele de la examenul de ocupare a funcţiei de consilier pentru afaceri europene în cadrul Direcţiei Generale Autoritatea de Management în cadrul POSDRU, pentru care candida fiul ei, Paul Cristian Ferchedău.

Subiectele ar fi fost puse la dispoziţia tânărului de către Paula Mănuceanu, la intervenţia Iulianei Coruţ, director de cabinet al ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

"Pe 30 noiembrie 2012 şi 3 decembrie 2012, Mănuceanu a transmis prin poşta electronică Cristianei Bigan variantele de subiecte destinate susţinerii probei scrise de la examen, deşi până la deschiderea plicului în sala de concurs, adică până în dimineaţa zilei de 6 decembrie 2012, acestea aveau caracter confidenţial", se specifică în comunicat.

Culmea este că deşi a avut acces la subiecte, Ferchedău a dat răspunsuri incorecte sau incomplete, motiv pentru care, după predarea lucrărilor, Mănuceanu, la iniţiativa lui Coruţ, a sustras din dosarul de concurs lucrarea şi a înlocuit-o cu o altă lucrare rescrisă de tânăr în biroul şi sub supravegherea ei.

"În acest fel, la momentul corectării, comisia s-a pronunţat prin corectarea unui înscris plăsmuit şi astfel au fost asigurate şansele de reuşită ale lui Ferchedău-Paul Cristian, care, pe 21 decembrie 2012 a fost numit consilier pentru probleme europene", se spune în informarea DNA.

În urma anchetei, procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a Cristianei Bigan, pentru dare de mită şi complicitate la permitere a accesului unei persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii.

În cazul fiului ei, Paul Cristian Ferchedău, procurorii DNA au reţinut infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale şi complicitate la infracţiunea de uz de fals.

Totodată, Iuliana Coruţ, directorul de cabinet al ministrului Muncii Mariana Câmpeanu, va fi judecată pentru luare de mită şi instigare la infracţiunea de permitere a accesului unei persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii.

În cazul Paulei Mănuceanu, procurorii o acuză de permitere a accesului unei persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii, instigare la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi sustragere de înscrisuri.

Simona Dumitriu, sora Iulianei Coruţ, va fi judecată pentru complicitate la luare de mită dar şi la dare de mită

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Bucureşti.