Trei orădeni au fost reţinuţi, joi, pentru 24 de ore de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor (SIF) Bihor pentru evaziune fiscală, din cercetările efectuate rezultând că, în calitate de reprezentanţi ai unor firme orădene, ar fi ajutat o altă societate comercială să se sustragă de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat.

Pagubă, nu glumă

Cei trei orădeni, în vârstă de 41, 60 respectiv 66 ani, sunt acuzaţi că, în perioada 2009 - 2011, ar fi emis facturi fiscale ce atestau operaţiuni nereale, reprezentând prestări de servicii în domeniul construcţiilor şi chirie utilaje către societatea beneficiară, pentru ca aceasta din urmă să le înregistreze în evidenţele contabile şi să îşi reducă, în acest fel, valoarea obligaţiilor fiscale (impozite şi TVA) datorat bugetului de stat.

"Prejudiciut total provocat astfel bugetul consolidat al statului este de 3,2 milioane lei", se arată într-un comunicat făcut public, joi, de Poliţia Bihor, precizându-se totodată că două dintre persoanele reţinute vor fi prezentate la Tribunalul Bihor cu propunere de arestare preventivă.

BIHOREANUL a aflat că beneficiara falsurilor este Asfalt Construct, o firmă administrată de un cetăţean maghiar, Banovics Jozsef, care, în perioada 2009-2011, când a beneficiat de facturile fictive, efectua lucrări la centura ocolitoare a municipiului Arad, ca subantreprenor al unei firme austriece.

Nevastă cu palmares

Una dintre persoanele care îl alimentau pe individ cu facturi fictive e Zorica Selegian, fosta soţie a cunoscutului finanţist Ioan Bercea, director adjunct din Administraţia Finanţelor Publice Bihor, iar până anul trecut, şef al Administraţiei Financiare Oradea.Ioan Bercea susţine că nu a ştiut nimic despre afacerile fostei neveste de care a divorţat încă din 2006. "Mie nu mi-a spus nimic. Noi suntem despărţiţi din 2005 iar divorţul s-a pronunţat un an mai târziu. N-am ştiut cu ce se ocupă, ce face. Este problema ei", a declarat BIHOREANULUI directorul.

Contabilă de profesie, Selegean deţine o firmă de consultanţă financiară în centrul oraşului şi nu e la primul dosar penal. În 2011, a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor într-un dosar de înşelăciune în dauna OTP Bank şi Libra Bank.

În respectivul caz,  femeia este inculpată pentru complicitate la înşelăciune, alături de alte 5 persoane, şi e acuzată că a întocmit, în fals, adeverinţe de venit şi cărţi de muncă pentru persoane care au accesat 27 de credite de consum la cele două unităţi bancare, fără să mai plătească ratele.

Beneficiarii creditelor erau racolaţi de o prietenă de-a ei, Sanda Pop, patroana uneia dintre firmele pentru care ţinea contabilitatea, şi erau persoane care, deşi nu îndeplineau condiţiile de creditare, fie doreau să se împrumute, fie erau dispuse să acceseze credite pentru cele două femei, în schimbul unor comisioane. După ce aceste persoane erau găsite, Selegean le falsifica adeverinţe de venit şi cărţi de muncă, iar Pop îi ducea la bancă ca să ridice creditele. Apoi, cei care voiau banii în interes propriu plăteau femeilor un comision pentru ajutorul acordat iar ceilalţi predau sumele încasate lui Selegean şi Pop, în schimbul unui procent din sumă.

În acest caz, Zorica Selegean a fost condamnată în decembrie anul trecut la 2 ani de închisoare cu suspendarea condiţionată a pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, acum procesul fiind pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.