Fost deputat până în toamna lui 2024, avocatul liberal Ioan Cupșa a fost votat, în ședința de joi a Consiliului Județean Bihor, în funcția de președinte interimar al Consiliului de Administrație al Aeroportului Oradea. Cupșa este din toamna anului trecut membru provizoriu al acestui CA.
Reprezentanții UDMR din CJ Bihor ar fi vrut amânarea desemnării unui președinte interimar, însă vicepreședintele Horea Abrudan le-a explicat de ce nu se poate.
Președinte interimar, CA interimar
Alegerea unui președinte interimar al CA-ului Regiei Autonome Aeroportul Oradea, subordonată CJ Bihor, era necesară după ce în luna decembrie a anului trecut a decedat, la 58 de ani, Tudor Jidav, cel care exercita această funcție, după ce în trecut condusese Aeroportul Henri Coandă din București.
În condițiile în care tot Consiliul de Administrație are mandatul expirat în luna octombrie a anului trecut, iar procedurile de selecție a unui nou CA sunt încă în derulare, conducerea CJ Bihor, prin vicepreședintele Horea Abrudan (foto), l-a propus pe avocatul Ioan Cupșa, fost deputat PNL până în 2024, legea impunând ca în situații de acest fel poziția de președinte interimar să fie ocupată de unul dintre membrii CA.
Mandatul lui Cupșa este limitat până la selecția unui nou CA, cu mandat plin, și va beneficia de aceeași indemnizație pe care o încasează ceilalți membri ai actualului CA, și anume 1.800 lei/lună, brut (circa 1.200 lei net).
Ceilalți membri ai actualului CA sunt reprezentanți ai Ministerului Finanțelor – Iulia Olari, precum și ai mediului de afaceri din Oradea, de la companiile Plastor și Celestica – Dan Adrian Popuș și Alexandra Cristina Drighiciu.
Mandatul lor a expirat în toamna anului trecut, iar procedurile de selecție a unui nou CA au fost demarate de CJ Bihor cu 6 luni înainte, în luna aprilie, fără ca procedura să fi fost finalizată, din cauză că, așa cum BIHOREANUL arăta recent, anunțul de selecție a fost publicat doar pe site-urile administrației județene, aeroportului orădean și a două publicații de specialitate din domeniul aviatic și aeroportuar, nu și a Agenției de Monitorizare și Evaluare a Performanței din Întreprinderile Publice.
De altfel, din acest motiv, procedura a fost reluată din etapa publicării anunțului de selecție, așa încât anunțul să fie postat și pe site-ul AMEPIP, consilierii județeni votând și această formalitate.
„Cine dintre ei este mai pregătit”
Propunerea ca avocatul Ioan Cupșa să fie președintele interimar al CA-ului provizoriu a fost votată de consilierii județeni ai PNL și de cei ai PSD, cei doi reprezentanți ai AUR preferând să se abțină, iar cei 7 ai UDMR votând împotrivă.
De altfel, lidera grupului UDMR, Kéry Hajnal (foto), a cerut amânarea votului, susținând că vrea să studieze CV-urile membrilor actualului CA pentru a vedea care ar fi mai potrivit. „Aș propune amânarea cu câteva zile, iar în această perioadă să primim un CV de la fiecare (n.r. – dintre cei patru, adică Olari, Cupșa, Popuș și Drighiciu) care să demonstreze cine dintre ei este cel mai pregătit”.
Vicepreședintele CJ Bihor, Horea Abrudan – care a condus reuniunea CJ Bihor de joi în lipsa președintelui Mircea Mălan, plecat în delegație la Ministerul Transporturilor – a explicat pe de o parte că CV-urile membrilor CA sunt deja publice, iar pe de altă parte că niciunul dintre ei nu are pregătire în domeniul managementului aeroportuar, aceasta fiind o cerință pentru președintele „plin” al CA, cum a fost, de pildă, Jidav. „Condițiile cerute de lege sunt să aibă vechime și experiență în domeniul studiilor absolvite de cel puțin 7 ani”, a explicat Abrudan.
„Să comunice mai bine”
Chiar dacă și colegii săi au votat propunerea conducerii CJ Bihor, liderul de grup al consilierilor PSD, Bujor Chirilă (foto), a atenționat că atât administrația județeană, cât și conducerea Aeroportului Oradea „trebuie să comunice mai bine”.
Referindu-se la BIHOREANUL, Chirilă a spus că „zilele trecute am aflat din presă despre anularea unor curse”, adică a zborurilor HiSky Oradea – Londra până la data de 12 februarie, fără ca acest lucru să fi fost comunicat de conducerea Aeroportului sau de cea a CJ Bihor.
Abrudan a admis că anularea curselor trebuia anunțată de Aeroport sau de Consiliul Județean, însă a adăugat că lipsa unui anunț nu se datorează relei credințe, adăugând că aeroportul orădean este în dezvoltare, astfel că „nu întâmplător Wizz Air și-a manifestat dorința de a veni la Oradea”, trimitere la noile rute externe spre Roma (Fiumicino), Milano (Bergamo) și Dortmund ce vor fi operate de compania de low cost cu începere din 28 iunie.