Fostul director adjunct al Finanţelor Bihor, Dorel Pătcaş, rămâne în stare de arest preventiv. Curtea de Apel Oradea a respins, joi, contestaţia funcţionarului împotriva mandatului de arestare emis pe numele lui în urmă cu o săptămână de Tribunalul Bihor, încheierea instanţei fiind definitivă.

Dorel Pătcaş, fost director adjunct al Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale  Bihor şi director executiv adjunct în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, a fost reţinut pe 5 noiembrie şi arestat cu o zi mai târziu de un judecător de drepturi şi libertăţi din Tribunalul Bihor, la solicitarea procurorilor DNA care îl anchetează pe funcţionar într-un dosar de corupţie, principalele acuzaţii fiind de luare de mită şi spălare de bani.

În acelaşi dosar, procurorii DNA au dispus reţinerea şi pentru un alt vameş, Florian Şandor, fost şef al serviciului inspecţie fiscală al DJAOV Bihor, în prezent inspector vamal în cadrul Biroului Vamal de Interior Oradea, pentru complicitate la luare de mită.

Vineri, după expirarea ordonanţei de reţinere, Şandor a fost eliberat, procurorii luând în cazul său măsura controlului judiciar pe o perioadă de 30 de zile.

Dorel Pătcaş este acuzat că a încasat taxe de protecţie în valoare totală de 42.000 euro şi peste 12.000 lei de la patru oameni de afaceri. Şpăgile ar fi fost plătite atât în perioada în care Pătcaş a condus Vama, cât şi ulterior, când a coodonat activitatea de inspecţie fiscală de la Finanţe.