Unul dintre primii lideri ai PNL Bihor, Dorel Drăghici, a încetat din viaţă marţi la vârsta de 72 de ani şi urmează să fie înmormântat vineri, în Cimitirul Municipal din Oradea, după o slujbă ce va fi oficiată de la ora 15 la Capela Haşaş.

Anunţul a fost făcut, printr-un necrolog publicat în presa locală, de sora defunctului, Doina. Dorel Drăghici a fost căsătorit cu medicul Sonia Drăghici, fostă parlamentară PSD, decedată și ea, în vara anului 2016. Cei doi aveau împreună un fiu, azi în vârstă de 40 de ani.

Organizaţiile PNL Bihor şi PNL Oradea nu au comunicat, până joi seară, niciun anunţ în legătură cu decesul fostului fruntaş liberal.

Inginer de profesie şi fost cadru didactic la Liceului Emanuil Gojdu înainte de 1989, Doru Drăghici a fost „primar al județului Bihor”, o funcție provizorie, imediat după revoluție, preşedinte şi vicepreşedinte al PNL Bihor în anii '90 (ulterior membru PDL), fost şef al Direcţiei Regionale Vamale Oradea sub guvernarea Convenţiei Democratice între 1997-2000, apoi şef al AJOFM Bihor, între 2005-2013.

La pensionarea din această ultimă funcţie, Drăghici a ţinut pe 10 octombrie 2013 o ultimă conferinţă de presă, dedicată în întregime experienţelor personale cu Securitatea. El îşi arăta astfel gustul amar dat de descoperirea, în dosarul său şi cel al tatălui său, proaspăt primite de la CNSAS, a faptului că a amândoi au fost victime ale abuzurilor Securităţii comuniste.

Tatăl său, fost jandarm în comuna Sălard, a făcut 3 ani de puşcărie politică după ce a fost turnat că a vorbit necuviincios despre însemnele sovietice, iar fiul a fost urmărit informativ între 1987-1989, după turnătoriile unor colegi de la Gojdu şi vecini, pentru criticile pe care le formula la adresa neajunsurilor. În noiembrie 1989, Securitatea a început şi urmărirea penală împotriva sa, pentru "defăimarea conducerii de partid şi de stat" şi pentru "uneltire" împotriva orânduirii, dar revoluţia din decembrie 1989 l-a salvat.

"Nu m-am gândit niciodată să-mi scot certificat de revoluţionar, chiar dacă m-am implicat în evenimentele de la Oradea, pentru că n-am urmărit să profit din asta. Acum ies la pensie, cu o pensie de 1.100 lei. Securiştii au cea mai mică pensie 4.700 şi unii chiar peste 8.000 lei. Securitatea ne conduce în continuare, din Parlament, din afaceri, din ministere, din marile trusturi de presă. Securiştii au făcut încă din anii 90 marile manipulări, cu mineriade, cu bătaia de la Târgu Mureş, cu alungarea Regelui, doar ca să-şi păstreze sistemul. Nu degeaba a spus preşedintele Emil Constantinescu că l-a învins Securitatea, dar păcat că după el preşedintele Traian Băsescu a început şi să le ia apărarea securiştilor, că există şi securişti buni", au fost constatările amare ale lui Dorel Drăghici de acum 8 ani.