Fostul lider de sindicat din Finanţele bihorene, Dorin Micle, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT din structura centrală, pentru acuzaţii de corupţie, constituire de grup infracţional organizat şi complicitate la evaziune fiscală.

Micle, funcţionar în cadrul Serviciului de Administrare şi Colectare a Veniturilor Statului, acum suspendat din funcţie, este acuzat că a luat mită 75.000 lei pentru a permite intrarea în ţară a unor transporturi cu carne stricată adusă de o grupare evazionistă coordonată de milionarul clujean Sorin Seleşiu, patronul abatoarelor Michelangelo. Gruparea a provocat bugetului de stat o pagubă de peste 24,6 milioane lei.

Potrivit unui comunicat al procurorilor DIICOT, gruparea a fost constituită între 2012 şi martie 2014, de Sorin Seleşiu, împreună cu alţi trei administratori de firme - Andrei Sileanu, Daniela Georgeta Grumăzescu şi Ana Drelciuc.

În cadrul grupului, Sileanu cumpăra intracomunitar bunuri prin intermediul societăţilor comerciale pe care le controla, le livra către Michelangelo SRL, care, la rândul său, le vindea către firmele administrate de Grumăzescu şi Drelciuc.

"Livrările erau urmate de evidenţierea în contabilitatea firmelor de cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale (achiziţii de carne şi produse din carne) sustrăgându-se astfel de la plata TVA-ului colectat către bugetul general consolidat al statului", se precizează în comunicatul citat.

Procurorii spun că, ulterior, Sileanu a supus unui proces de reciclare suma de 82,4 milioane lei, reprezentând contravaloarea mărfurilor achiziţionate intracomunitar, prin transferuri succesive între conturile bancare ale societăţilor comerciale pe care le controla, operaţiuni efectuate cu scopul de a ascunde provenienţa ilegală.

Potrivit anchetatorilor, rolul finanţistului orădean în cadrul grupării era extrem de important. Asta pentru că reglementările legale impuneau un control strict pentru mărfurile cu grad ridicat de risc, cum este şi carnea. La intrarea pe teritoriul României, transporturile de acest fel erau sigilate de inspectori ai ANAF ori introduse într-o aplicaţie electronică denumită "trafic control", care nu mai dădea posibilitatea ca mărfurile să fie trecute pe numele unor firme paravan.

Micle lucra la punctul de control din Borş şi, în virtutea atribuţiilor de serviciu, era unul dintre lucrătorii Finanţelor care introduceau în aplicaţia "trafic control" documentele de însoţire a mărfii (CMR) pentru transporturile care intrau în ţară. "În baza unei înţelegeri prealabile cu alţi membri ai grupării, inculpatul Micle Ioan-Dorin, în schimbul unor sume de bani, asigura tranzitul fără ca mijloacele de transport să fie sigilate sau după caz introduse în aplicaţia "trafic control"", se precizează în comunicatul DIICOT.

Şpăgile lui Micle erau achitate prin intermediul cetăţeanului austriac Aron Marin Panc, patronul unei firme de transport din Bihor, SC P.T.Aron SRL, prin care finanţistul îi anunţa în prealabil pe membrii grupării despre turele în care se afla la serviciu şi putea asigura tranzitul prin frontieră al mijloacelor de transport.

"Potrivit înţelegerii dintre părţile interesate, autocamioanele aşteptau în Ungaria, la aproximativ 10 kilometri de punctul de trecere a frontierei, momentul în care conducătorii auto erau anunţaţi de către unul din membrii grupării cu privire la faptul că pot intra în România. Acest moment era stabilit în funcţie de indicaţiile date de către Micle Ioan-Dorin cu privire la tura în care îşi desfăşura activitatea", au arătat procurorii. În schimbul ajutorului, Micle a pretins şi primit prin intermediul lui Panc suma totală de 75.000 lei.

Dorin Micle a fost reţinut pe 10 iulie şi arestat o zi mai târziu, măsură menţinută de instanţele de judecată până în noiembrie, când a fost schimbată cu controlul judiciar. Dacă va fi condamnat, Micle riscă să petreacă după gratii între 10 şi 20 ani de închisoare.