Fostul manager al firmei de gospodărire comunală Solceta din Ştei, Nicolae Aniş, dar şi o contabilă a societăţii, Sanda Petrescu, au fost trimişi în judecată, miercuri, de procurorii DNA Oradea pentru fapte conexe celor de corupţie.

Potrivit surselor BIHOREANULUI, dosarul penal s-a format în urma unei sesizări a Camerei de Conturi Bihor, iar fostului director i se impută că ar fi făcut plăţi către o societate comercială care fusese radiată de la Registrul Comerţului, în baza unor documente care priveau lucrări executate în realitate de alte firme. În esență, documentele de plată au primit viză de control financiar din partea contabilei Sanda Petrescu, în ciuda faptului că avizarea actelor ar fi intrat în competenţa contabilului şef al unităţii.

Potrivit unui comunicat transmis de DNA, Nicolae Aniș a fost anchetat pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, iar Sanda Petrescu, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

Concret, după cum au reținut anchetatorii, în perioada iunie 2011 – iulie 2012, Aniș, cu ajutorul Sandei Petrescu, „a acceptat la plată 17 facturi emise de o persoană juridică, inexistentă la data săvârșirii faptelor, pentru efectuarea unor presupuse ”lucrări de închidere și ecologizare a deponiei Ștei””.

„Ajutorul oferit de inculpata Petrescu Sanda a constat în aceea că a furnizat  inculpatului Aniș Nicolae datele de identificare ale firmei respective, ștampila societății, formulare de facturi și alte documente. Tot inculpata a înregistrat în contabilitate acele facturi, deși cunoștea că acea societate era radiată încă din anul 2006”, arată comunicatul.

Facturile respective au fost achitate în numerar, beneficiarii reali ai acestor sume de bani ridicate de la casieria unității fiind în realitate Aniș și Petrescu. „Prin aceste demersuri, inculpații au produs SC Solceta SA Ștei un prejudiciu în valoare de 88.233 lei”, notează comunicatul DNA.

Informarea mai precizează că Solceta Ștei s-a constituit parte civilă în caz și că, pentru recuperarea prejudiciului, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unui  imobil ce aparține lui Aniș.