Procurorii DIICOT Oradea, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, inspectori ai Direcţiei Generale Antifraudă şi reprezentanţi ai Poliţiei Bihor, au organizat, marţi, 11 percheziţii domiciliare şi la sediul unor societăţi comerciale din Bihor, acţiunea vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în evaziune fiscală.

Potrivit unui comunicat făcut public marţi de Biroul de presă al DIICOT, grupul a fost constituit de doi orădeni în perioada 2010-1013, având ca scop eludarea plăţii impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat de către societăţile comerciale controlate de ei.

"Modul de operare consta în evidenţierea, în actele contabile, a unor operaţiuni de achiziţie (în special servicii) de la diverse societăţi comerciale, operaţiuni comerciale care nu au avut corespondent în realitate", se precizează în comunicat.

În cadrul acestor circuite, care s-au perfectat în timpul derulării unor contracte de lucrări publice, unele societăţi au avut rolul de "tampon" în relaţia cu alte societăţi de acelaşi tip sau cu societăţi de tip "fantomă", prin intermediul cărora au fost retrase din caruselul economic sumele reprezentând obligaţiile fiscale aferente operaţiunilor comerciale şi/sau contravaloarea unor prestări de servicii ori achiziţii de bunuri care nu au existat faptic şi prin care au fost supradimensionate artificial costurile de execuţie.

În timpul anchetei desfăşurate de procurori cu sprijinul SRI, s-a descoperit că, în perioada 2010-2013 grupul de societăţi (în prezent în procedură de insolvenţă) a înregistrat facturi fiscale de achiziţie fictive de la trei firme de tip "tampon".

"Rolul acestor societăţi a fost acela de a crea o aparenţă de veridicitate relaţiilor comerciale declarate în relaţiile cu beneficiarul final (grupul de societăţi comerciale). În realitate, reprezentanţii grupului de firme au controlat activitatea societăţilor comerciale "tampon", acestea fiind administrate de către angajaţi sau colaboratori ai grupului", mai spune comunicatul DIICOT.

La rândul lor, societăţile "tampon" au înregistrat achiziţii de la alte trei societăţi de tip "fantomă" al căror rol era acela de a asigura un circuit "în lanţ" al facturilor cu scopul de a supradimensiona costurile. Astfel, beneficiarii circuitului au avut posibilitatea de a înregistra cheltuieli artificiale, prin adăugarea unui adaos comercial corespunzător de către fiecare societate cu comportament "fantomă" implicată în circuit. Respectivele firme au fost controlate de către un alt suspect.

Procurorii DIICOT au mai reţinut că activitatea grupului s-a concentrat pe adjudecarea unor contracte de lucrări finanţate cu fonduri publice, sens în care au participat la o serie de licitaţii efectuate prin Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), iar afacerea a păgubit bugetul de stat cu aproximativ 6 milioane lei.

Şapte persoane urmează să fie duse pentru audieri la sediul DIICOT - Serviciul Teritorial Orada, iar BIHOREANUL a aflat că una dintre acestea este omul de afaceri Ranyak Zoltan, fost petrolist şi partener de afaceri cu Adrian Tărău.

Una dintre firmele percheziţionate de procurorii DIICOT este Depona Edilitare şi Comerţ SRL, patronată de Ranyak. "Nu ştiu despre ce este vorba. Eu sunt antreprenor, am mai multe contracte publice, într-adevăr, am şi mai mulţi parteneri cu care am încheiat contracte de subantrepriză. Însă lucrez cu aceleaşi firme de ani de zile", a declarat Ranyak pentru BIHOREANUL.

Omul de afaceri a mai arătat că toate contractele publice pe care le-a semnat au fost executate şi predate în bună regulă. "Eu nu am avut probleme cu administraţiile locale. Am în derulare lucrări de canalizare cu Primăria Satu Mare, iar în Bihor am avut lucrări similare în multe comune, ca Răbăgani sau Pomezău de pildă. Am lucrat şi cu Compania de Apă Oradea, am predat lucrarea, nu a fost nicio problemă", a mai arătat Ranyak.

Fostul petrolist a fost citat, marţi, pentru audieri, de la ora 15, la sediul DIICOT. El susţine, însă, că nu ştie nimic despre acuzaţiile care i se aduc.

UPDATE:

Potrivit unui comunicat al Direcţiei Antifraudă, membrii grupării sunt acuzaţi că au înregistrat în contabilitate achiziţii şi livrări fictive de servicii şi materiale de construcţii în valoare totală de 3,2 milioane euro (14.421.475 lei), în scopul diminuării obligaţiilor de plată către bugetul de stat: impozit pe profit şi TVA.

Prejudiciul cauzat astfel bugetului de stat este de 1,3 milioane euro (5.768.591 lei), din care TVA în valoare de 786.000 euro (3.461.154 lei) şi impozit pe profit în valoare de 524.000 euro (2.307.437 lei), arată Direcţia Antifraudă. Pentru asigurarea recuperării prejudiciului, în octombrie 2014, inspectorii antifraudă au dispus instituirea de măsuri asigurătorii asupra unor conturi, sume datorate de către terţi şi utilaje deţinute.

În urma audierilor, trei persoane au fost reţinute, marţi seară, de DIICOT. Este vorba despre trei oameni de afaceri, Ranyak Zoltan, Radu Ţiril şi Emil Marius Udrea. Cei trei vor fi prezentaţi, miercuri, în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi din Tribunalul Bihor cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. 

 

Percheziţii DIICOT la Oradea (video DIICOT) - http://goo.gl/eQS1h9

Posted by Bihoreanul on 12 Mai 2015