Fostul preşedinte al Judecătoriei Beiuş, Vasile Birău, în prezent pensionar şi preşedinte al Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Beiuş, dar şi celelalte trei persoane care îl însoţeau sâmbăta trecută la o partidă de vânătoare, au fost sancţionaţi aspru pentru neglijenţa de a transporta armele fără husă.

Contravenţia constatată într-o acţiune a poliţiştilor Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Bihor s-a soldat pentru cei patru vânători cu amenzi de câte 2.001 lei, dar şi cu anularea dreptului de a deţine, purta şi folosi arme şi muniţie.

"S-au aplicat în total cinci sancţiuni: patru pentru transportul armelor fără respectarea prevederilor Legii privind regimul armelor şi muniţiilor, iar una şi pentru folosirea de muniţie nepermisă de Legea vânătorii. Totodată, ca sancţiune complementară, poliţiştii au anulat dreptul persoanelor de a deţine, purta şi folosi arme şi muniţie", a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul Alina Dinu.

Cea din urmă măsura este executorie, iar în termen de 10 zile cei patru vânători sunt obligaţi să predea armenele unui armurier autorizat.

Pe de altă parte, însă, atât amenzile încasate cât şi sancţiunea complementară pot fi contestate în instanţă, decizia finală urmând să fie dată de judecători.

După cum BIHOREANUL a mai scris, Vasile Birău şi grupa sa de vânătoare au fost prinși de poliţişti sâmbăta trecută, la locul de întâlnire stabilit pentru partida de vânătoare, la o benzinărie de la intersecţia DN76 cu drumul judeţean 795. În urma verificărilor, dintre cele cinci persoane care participau la vânătoare, patru au fost găsite că transportau armele fără huse, iar una şi cu muniţie nepermisă.