La cererea procurorilor DNA, Curtea de Apel Bucureşti a prelungit cu încă 30 de zile mandatul de arestare emis pe numele fostului prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Vasile Popa.

Decizia a rămas definitivă săptămâna aceasta, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins contestaţia depusă de avocatul anchetatorului împotriva deciziei luate de Curtea de Apel Bucureşti.

După cum se ştie, prim-procurorul Parchetului Bihor, în prezent suspendat din funcţie, a fost arestat la începutul lunii trecute, la propunerea procurorii DNA - Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie, care îl anchetează, între altele, pentru şantaj, luare de mită, abuz în serviciu, favorizarea infractorului şi distrugere de înscrisuri.

Printre altele, lui Vasile Popa i se reproşează că a luat taxe de protecţie de peste 50.000 euro de la evazionistul Dorinel Edu, că a şantajat un alt om de afaceri care îi datora bani, sau că a distrus mai multe rechizitorii care priveau persoane din anturajul său şi care, în final, au beneficiat de soluţii favorabile.

Citiţi pe această temă şi articolul "Colecţionarul": Fostul şef al Parchetului Bihor, Vasile Popa, anchetat într-un nou dosar"