Fostul prim-procuror Vasile Popa este, de miercuri, în arest la domiciliu. Cu o zi mai devreme, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins contestaţia formulată de DNA împotriva încheierii Curţii de Apel Oradea prin care, săptămâna trecută, magistraţii orădeni au decis să înlocuiască înlocuirea măsurii arestului preventiv. Încheierea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este definitivă.

Fostul prim-procuror Vasile Popa a fost arestat pe 9 octombrie, iar două luni mai târziu a fost trimis în judecată de procurorii DNA din structura centrală pentru şantaj, luare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu, distrugere de înscrisuri, favorizarea infractorului şi instigare la prelevarea de organe care au pus în pericol o anchetă penală.

Concret, prim-procurorul Vasile Popa e acuzat că ar fi încasat de la evazionistul Dorinel Edu, peste 50.000 euro, în bani dar şi servicii, pentru a-l ajuta în schimb cu soluţii favorabile în anchetele penale pornite împotriva sa.

De asemenea, procurorii DNA susţin că una dintre maşinile lui Vasile Popa, înmatriculată pe numele firmei deţinute de omul de afaceri Alin David, ar fi fost primită de procuror, la o treime din valoarea reală, pentru a-l ajuta pe acesta la obţinerea unor soluţii favorabile în trei dosare penale în care era suspectat de implicare în defrişări ilegale.

Pe marginea acestei afaceri, Vasile Popa a fost inculpat pentru trafic de influenţă, iar prietenul său, Alin David, a fost trimis şi el în judecată pentru cumpărare de influenţă.

Alături de cei doi a fost trimis în judecată şi şeful Serviciului de Medicină Legală Bihor, Gabriel Mihalache, suspectat că a autorizat ilegal o prelevare de organe "într-un caz în care legea interzicea expres acest fapt, cu consecinţa compromiterii autopsiei medico-legale". Acuzaţia a fost formulată pe marginea unei prelevări făcută în primăvara acestui an de la agentul de pază Ozsvath Oszkar Levente, ajuns în comă la spital după ce fusese bătut la Tăuteu de opt scandalagii, ulterior trimişi în judecată pentru omor.

Potrivit procurorilor DNA, în acest caz prelevarea de organe nu era permisă, lui Popa imputându-i-se faptul că l-ar fi determinat pe Mihalache să încalce legea şi să o aprobe, ceea ce ar fi compromise ancheta în caz.

Citiţi despre acuzaţiile aduse magistratului în articolele:

"Colecţionarul": Fostul şef al Parchetului Bihor, Vasile Popa, anchetat într-un nou dosar

Secrete de procuror: Fostul şef al Parchetului Bihor era întreţinut de afacerişti şi interlopi cu spăgi, maşini şi prostituate

Păcatele lui Popa: Fostul prim-procuror al Parchetului Bihor distrugea rechizitoriile amicilor săi