Fostul prodecan de la Facultatea de Medicină, Constantin Romanul, prins în flagrant pe 26 iunie, luând şpagă de la studenţi, pentru a le da note de trecere la examene, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor sub acuzaţiile de luare de mită în formă continuată şi abuz în serviciu.

Romanul a fost trimis în faţa instanţei în stare de arest domiciliar, iar primul termen al procesului său, care se va derula la Tribunalul Bihor, a fost stabilit pentru 18 septembrie.

După cum se ştie, Constantin Romanul a fost prins în flagrant, pe 26 iunie, taxându-şi studenţii cu câte 200 euro pentru a-i promova la examenul pe care aceştia urmau să-l susţină cu el.

Universitarul, medic şi şef de secţie la Secţia Oro-Maxilo-Facială, a fost ridicat din cabinetul său din Spitalul Clinic Judeţean Oradea şi reţinut, instanţele de judecată respingând însă cererea de arestare formulată pe numele lui de procurori, măsură pe care au înlocuit-o cu arestul la domiciliu.

Citiţi despre cum vindea universitarul notele ca pe o legătură de ceapă în piaţă în articolul: Împăratul şpăgilor: Cum a ajuns Romanul să fie săltat pentru luare de mită