Demisia din fruntea PPDD Bihor a fostului şef al Finanţelor, Ioan Lascău, dispărut în urma unei condamnări de 3 ani la închisoare decisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prilejuieşte succesorului său, deputatul Ioan Hulea, o constatare tristă: în judeţ şi în Oradea partidul stă slab.

Întrebat de BIHOREANUL dacă va lua măsuri pentru reorganizarea filialei şi cine este în prezent la şefia organizaţiei municipale, în contextul în care preşedintele PPDD Oradea Titi Frenţ nu s-a făcut cu nimic remarcat după ce anul trecut a cules mai puţin de 3% din voturi pentru Primăria Oradiei, Hulea a sugerat că fostul director al Clubului Sportiv Crişul din vremea edililor pedelişti (foto stânga) îşi poate număra ultimele zile în funcţia din partid.

"Deocamdată, şef al organizaţiei municipale este Titi Frenţ, dar cu Titi Freţ organizaţia municipală stă rău de tot, şi undeva în 7-8 zile mă adun cu preşedinţii de organizaţii şi oxigenăm totul, pentru că noi suntem complet necunoscuţi în municipiu", a spus noul preşedinte al PPDD Bihor.