După o delegare de şase luni în cadrul Serviciului de Combatere a Corupţiei la Nivel Înalt din cadrul structurii centrale a DNA, prin ordin al procurorului-şef Laura Codruţa Kovesi, fostul şef al DNA Oradea, Ciprian Man, se întoarce în Serviciul Teritorial Oradea.

Delegarea la Bucureşti a lui Man a fost decisă în luna martie, când acestuia i-a expirat mandatul de şef al DNA Oradea, iar conform ordinului de încetare a delegării el va reveni la Oradea de luni, 17 octombrie.

"Voi reveni la Oradea, pe un post de procuror", a declarat Man BIHOREANULUI, fără a furniza şi alte detalii.

Ciprian Man şi-a început activitatea de procuror în august 2006, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, ulterior lucrând la cel din Beiuş, iar din decembrie 2010 la DNA Oradea, unde a coordonat mai multe dosare grele, precum cel al fostului judecător Mircea Puşcaş, comisarului-şef de poliţie Ioan Brândaş ori al fostului şef al Poliţiei Bihor, chestorul Liviu Popa.

În cele şase luni cât a activat la Bucureşti, Man a fost vehement contestat de alte "victime", precum avocatul Ioan Sava, judecătoarea Florica Roman şi avocatul Alexandru Lele, pe motiv că ar fi trimis sau a încercat să trimită la închisoare oameni nevinovaţi.

De luni, el va deveni subordonatul fostului său subaltern Adrian Muntean, care conduce DNA Oradea cu delegaţie (din martie 2017, iniţial pe 6 luni, aceasta fiind recent prelungită cu încă 6 luni), şi acesta "semnând" mai multe dosare grele, între care cel mai cunoscut este cel în baza căruia sunt judecaţi pentru corupţie fostul preşedinte al Consiliului Judeţean şi al UDMR Bihor Alexandru Kiss şi omul de afaceri Beniamin Rus, proprietarul grupului de firme Selina.