Surpriză la termenul de judecată din această săptămână al procesului declanşat de procurorii DNA Oradea pe numele fostului şef al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, liberalul Adrian Dume, şi ale complicilor săi, directoarea Casei de Cultură din Beiuş, Anca Banda, respectiv George Horia Fărăianu, consilier personal al primarului din Holod. 

După ce pe tot parcursul anchetei a negat cu vehemenţă acuzaţiile care i se aduc, Adrian Dume şi-a recunoscut vina în faţa judecătorilor.

Atât el, cât şi ceilalţi doi inculpaţi au fost trimişi în judecată la începutul acestui an, pe 2 februarie. Dume a fost acuzat că a decontat cheltuieli pentru organizarea şi desfăşurarea mai multor evenimente care nu au avut loc în baza unor documente măsluite prezentate de Anca Banda şi George Horia Fărăianu.

În faţa judecătorului de la Tribunalul Bihor, Dume a recunoscut toate faptele care îi sunt imputate, solicitând să fie judecat după procedura simplificată. Acelaşi lucru l-a cerut şi Anca Banda, care însă îşi recunoscuse vina încă din timpul anchetei.

Astfel, potrivit reglementărilor noului Cod penal, procesul celor doi va fi mai scurt, urmând să fie judecat doar în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, iar la pronunţarea sentinţei inculpaţii vor beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute pentru faptele care le sunt imputate.

Pentru că cel de-al treilea inculpat din dosar, George Fărăianu, neagă şi în prezent acuzaţiile procurorilor, instanţa a dispus disjungerea cauzei în ce-l priveşte şi formarea unui nou dosar, care va fi judecat potrivit procedurii obişnuite. 

Ambele dosare vor fi luate în discuţie pe 10 noiembrie.

Adrian Dume a fost trimis în judecată pentru 6 infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, 6 infracţiuni de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, dar şi pentru o tentativă la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

În cazul directoarei Casei de Cultură din Beiuş, Anca Banda, anchetatorii au reţinut 6 infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, respectiv 6 falsuri în înscrisuri sub semnătură privată, în timp ce George Horia Fărăianu a fost inculpat pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA Oradea, în perioada iunie - septembrie 2013, Dume a alocat, cu de la sine putere, sume de bani cuprinse între 6.000 lei şi 30.000 lei pentru mai multe proiecte, prejudiciul total cauzat Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor ridicându-se la suma de 116.000 lei.

Citiţi despre cum a transformat Adrian Dume instituţia care ar trebui să se preocupe de promovarea manifestărilor culturale într-o sursă de bani pentru finanţarea clientelei politice în articolul: Popa, Mang şi Kiss turnaţi la DNA: Arestarea lui Dume scoate la iveală matrapazlâcurile şefilor Consiliului Judeţean